Mergi la conţinutul principal

Accident în Barieră

Ieri, un bătrân a ajuns pe patul de spital după ce s-a angajat într-o traversare neregulamentară, pe Calea Călăraşilor, în zona Barieră. El a trecut pe trecerea de pietoni, însă semaforul era roşu. Bătrânul a fost izbit în plin de o maşină.
Potrivit poliţiştilor care au efectuat cercetarea la faţa locului, ieri, la ora 11.00, Florinel L. (47 de ani), din Brăila, conducea autoturismul "Fiat Linea", pe Bulevardul Dorobanţilor. La intersecţia cu Calea Călăraşilor, în Barieră, a efectuat viraj dreapta, moment în care l-a accidentat pe Vasile C. (74 de ani), care se angajase în traversarea neregulamentară a străzii. Poliţiştii au stabilit că acesta a traversat pe marcajul pietonal dar pe culoarea roşu a semaforului electric, pentru circulaţia pietonilor. "În urma accidentului, pietonul a suferit vătămări corporale grave, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru îngrijiri medicale", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Şoferul şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Bătrânul accidentat a fost diagnosticat de medici cu fracturi şi fisuri costale, hemitorace drept şi stâng, fractură col femural drept.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro