Alcătuită din şapte piese de teatru scurt, "Identităţi" este o satiră vizionară şi tulburătoare la adresa progresului ştiinţific şi a absurdului alienant pe care îl îmbracă adesea convieţuirea fiinţei umane alături de o altă fiinţă umană. Situată într-o Românie atemporală şi aspaţială, aruncată în plin haos cotidian, acţiunea celor şapte piese surprinde vieţile fără noimă a câtorva indivizi, diferiţi din perspectiva superficialităţii spirituale şi a statutului social, dar identici prin schizofrenie, depresie, autism şi imbecilitate. De exemplu: un bărbat se chinuieşte să-i vândă altuia o cămilă invizibilă; o femeie traieşte cu drama iubirii neîmplinite alături de un manechin de plastic pe care şi-l imaginează obsesiv în pielea unui scriitor damnat şi o alta îşi vinde ei însăşi propriul apartament.
Atât decorurile folosite în piese cât şi violenţa fundalului sonor amintesc de decadenţa ultra-mecanizată şi reziduală care făcea adevărate furori în cultura anilor 80: "delirul" sunetelor de gloanţe, ţipetele mulţimilor înfuriate, muzica lugubră de pian, mobilierul ruinat, camerele pustii, figurile de androgini, perucile multicolore şi contopirea stilurilor decorative clasice cu vestimentaţia personajelor încropită din latex şi din obiecte prefabricate, precum colacul de W.C. sau pieptarul scrimerului. Toate aceste detalii sunt folosite cu scopul precis de a puncta kitsch-ul şi demenţa unei lumi disputate de două categorii "bătăioase": escrocii şi nebunii.
Formula scenică abordată de regizorul Victor Ioan Frunză este una inedită pentru Teatrul brăilean. Acesta foloseşte în înşiruirea evenimentelor conceptul de geometrie variabilă. Avantajul acestei formule este acela că ea presupune mişcarea publicului în ritm cu evoluţia narativă a piesei, ceea ce conferă o veridicitate în timp real acţiunii. Astfel că piesele din "Identităţi" se desfăşoară în locuri neconvenţionale, precum: scara B, sala de repetiţii, foaierul mic, foaierul mare, holul monumental, holul B şi Sala Studio.
În ceea ce priveşte prestanţa actorilor, Alin Florea, Monica Zugravu-Ivaşcu, Marcel Turcoianu, Silvia Tariq şi Radu Micu, au făcut un joc scenic excepţional, matur, executat cu talent şi profesionalism. Un adevărat master-class al expresivităţii caricaturale din care nu se poate deduce decât un adevăr crud: că relaţiile interumane, păstrate prea mult în pedanterii intelectuale, riscă să devină câteodată incomode precum o cămaşă de forţă.
