Este pentru prima dată când trebuie să votez într-un alt oraş decât Brăila. Într-un alt oraş pe care nu-l cunosc foarte bine. Nici oamenii, nici problemele nu i le ştiu. Ştiu doar ce mă frământă pe mine şi vecinii mei: drumuri neasfaltate, apă cu ţârâita, nu trotuare, nu parc... chestii simple, ce în urmă cu un an mi se păreau mai mult decât banale.
Vi se pare incredibil, nu? Ei bine, nu-i aşa!
Cartierul în care m-am mutat e foarte tânăr. Şi, ca toate zonele rezidenţiale din apropierea capitalei, şi cartierul meu e “creionat” 99% doar de dezvoltatori. Adică e un mini-oraş întins cât vezi cu ochii, dar fără un plan urbanistic general, cu utilităţi asigurate pe sărite, după cum l-a lăsat inima şi buzunarul pe fiecare constructor. O realitate complet neplăcută, dar girată de primărie şi actualul edil.
Oamenii, respectiv vecinii mei, îşi cer drepturile, fac sesizări, înaintează petiţii, cer socoteală. Sunt tineri, şcoliţi, nu înghit totul pe nemestecate. Degeaba. Pe primarul în funcţie nu-l interesează cartierul nostru. Se bazează pe bazinul electoral din oraşul vechi, de noi îl doare în cot, deşi concentrăm aproape 60% din populaţia totală a urbei. Faptic! În acte, mai bine de jumătate din populaţia cartierului e cu buletin de Bucureşti. Adică, matematic, nu aducem voturi. Deci nici nu existăm pentru el.
Uite aşa am înţeles acum, pentru prima dată, mesajul: VOTEAZĂ ACOLO UNDE CONTEAZĂ! Şi tot pentru prima dată, i-am înţeles şi pe cei care spun: „a furat, dar a şi făcut”. Când eşti în noroaie până în gât şi te speli cu apă plată la bidon, te laşi uşor cucerit de orice promisiune.
Puneţi toată povestea aceasta într-un peisaj local: un sat brăilean de la capăt de lume, şi o să înţelegeţi mai bine de ce câştigă alegerile nişte candidaţi care, pentru voi, din confortul oraşului, n-ar merita nici să apară pe buletinul de vot.
Dar... să trecem mai departe. Tot pentru prima dată trebuie să votez “din afară”. Adică nu mai sunt jurnalistul acela care ştie tot ce mişcă pe aria sa de competenţă. Şi, mai mult, nu doar că nu ştiu, dar n-am nicio sursă completă şi corectă de informare. E un aşa-zis ziar local, online, dar probabil e doar un om care publică din când în când câte un eveniment, câte o sesizare de genul “Vocile Brăilei”. În rest, grupuri şi grupuleţe pe reţelele de socializare, sporadice, cu susţineri pătimaşe sau critici dure, dar mult prea personale şi insuficient documentate, din care nu înţeleg mai nimic.
Prin urmare, la acest moment, habar nu am câţi candidaţi pentru fotoliul de primar s-au înscris în cursă. Nici vorbă cine sunt, ce au făcut până acum şi ce proiecte pentru comunitate propun. Despre candidaturi la Consiliul Local sau Consiliul Judeţean... nici atât. Iar să cauţi informaţii alandala, în oceanul numit internet, e imposibil. Bine, tehnic, voi găsi cifre şi nume pe site-ul Biroului Electoral Central. Dar ce se ascunde în spatele numelor şi cifrelor... va fi ca în povestea cu acul pierdut în carul cu fân.
Aşadar, iată-mă în prag de alegeri locale, mai turmentată decât personajul caragialian, întrebându-mă: „Eu cu cine votez?” Şi conştientizând importanţa presei locale serioase, care să îţi pună faţă în faţă candidaţii, iar tu să alegi în cunoştinţă de cauză.
În concluzie, pentru că tot păţitu-i priceput, am o recomandare pentru voi, dragi brăileni: informaţi-vă! Aveţi de unde! Şi duceţi informaţia în sate. Ajutaţi-i pe săteni să treacă odată peste „a furat, dar a şi făcut!”.
Iar voi, politicieni, mediu de afaceri, instituţii, respectaţi jurnaliştii şi susţineţi presa liberă locală! Nu o fi comod când vă scutură, dar e cumplit să vrei să spui ceva şi să n-ai unde, e cumplit să vrei să afli ceva şi să nu găseşti nimic, nicăieri!
