Mergi la conţinutul principal
Scandal de proporţii în plină campanie electorală

Aşa-zişii unionişti îşi vor sediile înapoi, popularii spun pas

• potrivit presei centrale, o parte dintre foştii UNPR-işti se dezic de PMP la nivel naţional, afirmă că fuziunea prin absorbţie n-ar fi avut loc şi somează partidul lui Traian Băsescu să plece din sediile ex-unioniste • la Brăila „portavocea protestelor” îi aparţine lui Cosmin Răzmeriţă, care deşi sărise recent în barca PSD, acum se autoproclamă noul preşedinte interimar al filialei judeţene UNPR • Marioara Nistor, liderul PMP Brăila nu s-a arătat deloc impresionată de reacţiile foştilor săi colegi, susţine că este o găselniţă de campanie şi că fuziunea a fost doar amânată la Curtea de Apel, însă ea va avea loc

 

Tensiuni tot mai mari pe scena politică la nivel naţional, dar şi în Brăila, în contextul apropierii alegerilor Parlamentare din 11 decembrie. Potrivit „Ştiri pe surse.ro” mai mulţi lideri ai progresiştilor au decis să denunţe la tribunal fuziunea prin absorbţie dintre PMP şi UNPR. Aceştia susţin că săptămâna trecută judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au suspendat fără termen procesul care are ca obiect fuziunea dintre cele două partide, astfel că aceasta nu s-a mai produs. Prin urmare, pe cale de consecinţă, o parte dintre unionişti somează partidul lui Traian Băsescu să le părăsească fostele sedii.

Situaţia este valabilă şi la Brăila, unde fostul consilier judeţean Cosmin Răzmeriţă, care anunţase recent că a trecut în tabăra PSD, s-a autoproclamat preşedintele interimar al organizaţiei judeţene UNPR.

Interesant este că, de cealaltă parte, popularii, în frunte cu o parte dintre liderii marcanţi ai fostului UNPR vorbesc în continuare despre fuziune şi susţin că datele problemei nu s-au schimbat câtuşi de puţin. De exemplu, preşedintele PMP Brăila, Marioara Nistor (fost lider UNPR Brăila), a emis, ieri, un comunicat de presă pentru a lămuri această problemă. Deputatul a apreciat că o parte dintre foştii săi colegi au interese şi sunt sprijiniţi de alte partide pentru a încerca să „faulteze” PMP-ul în alegeri, însă fără succes. Nistor a precizat că fuziunea dintre PMP şi UNPR continuă fără probleme.

„Am asistat în ultimele zile şi în ultimele săptămâni la tot felul de atacuri la adresa PMP, contestaţii depuse cu privire la procesul de fuziune dintre PMP şi UNPR. Vreau să spun cât se poate de clar că toate demersurile intentate împotriva PMP reprezintă o hărţuire a partidului. Principalul scop este acela de a pune obstacole PMP şi de a încerca să distragă atenţia de la campanie către probleme inexistente. Cei care au contestat fuziunea şi care astăzi se erijează în continuatorii UNPR au în spate diferite tipuri de interese.

Aş vrea să lămuresc un aspect important: fuziunea dintre UNPR şi PMP nu este în niciun pericol pentru că instanţa judecătorească a respins pe 17 noiembrie intervenţia unor foşti membri UNPR. La ora actuală nu mai există vreo cale de atac la adresa fuziunii. Am văzut că s-a comunicat în spaţiul public că a avut loc suspendarea fuziunii. Fals. Magistraţii au decis suspendarea contestaţiilor aduse fuziunii UNPR-PMP, măsură de natură să vină în ajutorul procesului de definitivare a fuziunii. În acest moment are loc o întârziere de ordin birocratic, generată de termenele instanţei. Termenul va fi fixat în zilele următoare”, a declarat Nistor.

Sursa citată a mai completat că partidul cu care se laudă foştii săi colegi nu există oficial, deoarece adevăratul UNPR a fuzionat cu PMP, prin urmare gestul lor nu reprezintă decât o încercare „de a păcăli românii”.

„Este jenant modul în care persoane care nu au vrut să mai aibă vreo legătură cu UNPR sau care au dezertat urmărindu-şi propriul interes în alte partide, vin astăzi şi se prezintă drept liderii UNPR. Este o minciună şi o manipulare josnică. Prin astfel de gesturi înţeleg un lucru, şi anume că, pe lângă faptul că aceste personaje reprezintă eşecul în politic, adversarilor noştri le este frică de PMP. O spun cât se poate de clar: nu ne intimidează acţiunile adversarilor noştri politici şi cu atât mai puţin ale unor personaje care nu ştiu decât să creeze valuri în politica brăileană şi nimic mai mult. Vom duce această campanie cu fruntea sus, fiind alături de oameni şi luptând pentru ei!, a conchis candidatul PMP Brăila pe prima poziţie la Camera Deputaţilor.

 

Scandalul din tabăra PMP, extaz maxim pentru contracandidaţi

Deşi Cosmin Răzmeriţă nu s-a pronunţat oficial în privinţa dorinţei sale de a prelua sediul în care activează în prezent PMP Brăila, iar Nistor nu a dorit să comenteze subiectul, teoriile pe această temă nu au întârziat să apară pe scena politică brăileană, în contextul direcţiei scandalului de la nivel naţional. Silviu Petrea, candidatul PRU Brăila la Cameră s-a arătat, ieri, extrem de încântat de cearta dintre foştii săi colegi de la UNPR şi a punctat că Răzmeriţă o va executa silit pe Nistor pentru sediu, în cadrul unui comunicat postat pe pagina sa de Facebook.

„Noul preşedinte interimar al UNPR o va executa silit, cu executor, poliţie şi jandarmerie pe Nistor, dacă nu va răspunde somaţiei de a părăsi sediul de partid al UNPR-ului, în care este găzduit astăzi PMP-ul la Brăila. Îmi doresc foarte mult sa asist la acest eveniment!!! Este un cadou frumos în plină campanie electorală, pentru mine şi pentru colegii mei! Iţi multumim, Cosmin!”, a postat Petrea.

Reamintim că, în momentul de faţă PMP Brăila funcţionează în două sedii pe strada Mihai Eminescu, dintre care unul a aparţinut fostei organizaţii judeţene a UNPR. Pe de altă parte, Petrea ar trebui să ştie că Răzmeriţă nu poate revendica un sediu până nu are toate actele în regulă şi până nu plăteşte investiţiile făcute în fostul sediu UNPR de, se pare, Marioara Nistor care poate intenta proces ş.a.m.d.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro