Mergi la conţinutul principal

Aşa da premier: De ce nu merge Dacian Cioloş cu coloană oficială


Premierul Dacian Cioloş a declarat, ieri, la Timişoara, că nu foloseşte echipaje de poliţie pentru a se deplasa în trafic şi că preferă să se trezească mai devreme pentru a ajunge la timp la birou.
Întrebat dacă renunţă la coloana oficială, în contextul în care, la Timişoara, ar fi venit fără un astfel de dispozitiv, premierul Cioloş a răspuns, într-o conferinţă de presă: „Nu am folosit. Nu ştiu ce înţelegeţi prin coloană oficială. Sunt nişte reguli pe care SPP-ul, conform legii, trebui să le asigure, dar nu am folosit poliţie şi nu o să folosesc niciodată. Prefer să mă trezesc cu 10-15 minute mai devreme ca să ajung la birou la timp decât să zăpăcesc lumea de cap, în Bucureşti sau în altă parte. E o chestie de bun simţ, dincolo de reguli, de protecţie, şi aşa mai departe. Trăim într-o societate modernă unde, indiferent că unul este prim-ministru şi altul e muncitor, trebuie să ne simţim la fel, cetăţeni, şi să ne asumăm, fiecare, rolul de cetăţean înainte de a ne pune în faţă funcţia pe care o avem, care e vremelnică şi e trecătoare", a precizat premierul.
Pe de altă parte, el a a refuzat să comenteze pe tema scandalului în care este implicat procurorul general Tiberiu Niţu, legat de folosirea coloanei oficiale. „Nicicum nu comentez. Sunt autorităţi care trebuie să răspundă la aceste întrebări înainte să comenteze un prim-ministru", a afirmat Cioloş, scrie dcnews.ro.

Amintiri despre Barroso

În altă ordine de idei, premierul a rememorat perioada în care, în calitate de comisar european, a colaborat cu fostul preşedinte al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, căruia Universitatea de Vest Timişoara i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. „Au fost patru ani în care am învăţat enorm, patru ani în care nu doar m-am ataşat Europei, dar am înţeles Europa foarte bine, pentru că am avut în fruntea mesei acelor întâlniri de colegiu de comisie un optimist incurabil, amorezat de Europa, dar nu prin idealism, ci prin cunoaşterea ei profundă şi am avut parte, aproape săptămânal, de aceste cure de optimism european", a spus Cioloş la ceremonie.
El i-a mulţumit lui Barroso pentru încrederea acordă când a fost comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi a amintit de succesiunea de „momente dificile" din perioada când au lucrat împreună. „Eu asta am trăit alături de el în Comisia Europeană, o succesiune de momente dificile, în care a trebuit să ia decizii foarte rapide, de multe ori împotriva convingerii venite din celelalte instituţii europene care aveau putere de decizie, momente în care CE a jucat un rol de promotor al deciziilor, al soluţiilor. Multe idei care păreau nebuneşti au devenit realitate şi au făcut ca UE să devină mai mare, geografic vorbind, decât cea din trecut, este una mai consolidată decât cea din trecut, într-un proces care nu este încă consolidat", a spus Dacian Cioloş.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro