Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Aş vrea să pot să-mbătrânesc frumos

Nu vă gândiţi că sunt o iscoditoare, că n-am altă treabă mai bună de făcut decât să trag cu ochiul la vecini, nici vorbă. Doar că e inevitabil să nu-i văd ori de câte ori mă apropii de fereastra mea din bucătărie. Şi, apoi, recunosc, câteodată chiar îmi place să zăbovesc cu privirea pentru că pur şi simplu mă relaxează liniştea din bucătăria lor în comparaţie cu agitaţia din casa mea.
Au peste 70 de ani. Ea nu a lucrat niciodată, a preferat să stea acasă şi să-şi "educe" băiatul, iar el a fost maistru la "Progresul". Îi cunosc şi pe fiul şi pe nora lor, cândva, când stăteam în chirie, am locuit în vecinătate. Noi, între timp, ne-am mutat, ei au rămas tot cu chirie. N-au reuşit niciodată să strângă suficienţi bani pentru un avans la un împrumut pentru propria casă. Au doi copii, băiat şi fată, cred că de acum sunt la liceu. Şi locuiesc într-un apartament minuscul, confort III, cu 2 camere. Bătrânii însă locuiesc singuri, într-un apartament cu 3 camere, confort I. Ani la rând, fiul lor a încercat să îi înduplece să găsească o modalitate convenabilă pentru ambele familii, e atâta spaţiu nefolosit în apartamentul cu 3 camere, în timp ce tinerii se înghesuie patru în mai puţin de 40 metri pătraţi. Bătrânul nu a dat niciodată vreun răspuns tranşant. Bătrâna însă, nici nu a vrut să audă, a repetat întruna, ca o moară stricată, că a "muncit o viaţă întreagă" iar la bătrâneţe vrea linişte, nu copii care să îi devasteze casa, iar de mutat ... e casa ei şi "din casa ei nu va pleca niciodată, decât cu picioarele înainte".
Şi, totuşi, în faţa societăţii, bătrânii sunt cei care trebuie ajutaţi, cu subvenţii, cu ajutoare, ei sunt cei necăjiţi, abandonaţi. Pentru că, tipic pentru acest gen de persoane, bătrâna nu scapă nicio ocazie de a se plânge de nora cea "rea ca fierea", de băiatul nerecunoscător "pentru care şi-a sacrificat tinereţea" şi de nepoţii care nu ştiu să-i "preţuiască".
Să fie clar, am tot respectul pentru bătrâni, dar pentru bătrânii care au ştiut să îmbătrânească frumos. Şi, din fericire pentru noi, generaţiile următoare, sunt o mulţime. Dar sunt şi ceilalţi, cei cărora anii nu le-au adus niciun dram de înţelepciune. Cei care au trăit urât şi la fel de urât au îmbătrânit. Ei sunt cei pe care prezenţa unui copil îi deranjează indiferent de oră, cei care bat în ţeavă dacă un bebeluş plânge în miez de noapte, dar care au în permanenţă televizorul cu sonorul la maximum (pentru că nu aud). Sunt cei care apostrofează o femeie însărcinată că nu le cedează locul în autobuz, sunt cei care n-au niciodată timp să stea la coadă. Sunt cei care critică în permanenţă tot şi toate, mai puţin sistemul comunist. Sunt cei care nu ridică un deget să îşi ajute fiul sau fiica, dar au pretenţii exagerate legate de modul în care aceştia ar trebui să-şi arate recunoştinţa. Pentru aceştia, şi vă spun cu toată sinceritatea, oricâtă bunăvoinţă aş avea, nu pot să am niciun dram de compasiune. Dar ei există, şi, mai mult, au putere de decizie.
Iar un ultim mod în care puterea lor de decizie a contat este cel legat de data la care începe furnizarea energiei termice în sistem centralizat. Vrem, nu vrem, căldura în calorifere se dă de la 1 noiembrie la 31 martie, şi asta pentru că doar în această perioadă guvernul acordă ajutoare. De vreo săptămână, de când vremea s-a răcit, în toată ţara presa scrie: mii de persoane îngheaţă în apartamente. De ce? Pentru că majoritatea dintr-o asociaţie a spus categoric NU căldurii până când guvernul nu va începe să suporte parte din costuri.
Când această majoritate e formată din familii, indiferent că sunt de tineri sau bătrâni, cu reale probleme sociale, de acord, e o decizie care trebuie respectată. Iar cine îşi permite şi vrea mai mult confort nu are decât să se mute din acea comunitate săracă sau să găsească soluţii care să-i asigure independenţa. Dar cum ar trebui să se procedeze atunci când majoritatea aceasta e formată din locatari precum cei doi bătrâni de care am vorbit mai sus? Pentru că eu, una, n-am să înţeleg niciodată de ce trebuie ca statul să subvenţioneze încălzirea unui apartament cu 2, 3 camere în care locuiesc una, două persoane.
Eu am centrală, am montat-o acum trei ani, dar tot sunt momente în care mă cuprinde furia. Pentru că a fost un efort financiar pe care, într-o societate normală n-ar fi trebuit să-l fac, dar pe care şi acum îl resimt.

Citeşte blogul lui Cati LUPAŞCU

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii