Mergi la conţinutul principal

99 de lovituri de bici pedeapsă pentru atingerea mâinii unei femei

Doi poeţi iranieni au fost condamnaţi la 99 de lovituri de bici fiecare fiindcă au dat mâna cu o femeie, act considerat în Iran „relaţie sexuală asemănătoare cu adulterul" atunci când implică o femeie care nu aparţine cercului familial.
„Reţinerea şi condamnarea celor doi poeţi a fost o parodie judiciară care descurajează arta şi creaţia în Iran", a spus Karin Deutsch, directoare a PEN American Center (organizaţie care se ocupă de promovarea literaturii şi a libertăţii de exprimare), citată de directmatin.fr.
În plus, cei doi fuseseră deja condamnaţi, la începutul lunii octombrie, la 11 şi, respectiv, nouă ani de închisoare pentru „insultă la adresa sfinţeniei islamului" în operele lor, deşi acestea fuseseră aprobate de autorităţi.
Problema libertăţilor în Iran revine mereu în actualitate. Astfel, un regizor a fost condamnat din acelaşi motiv la şase ani de închisoare şi la 223 de lovituri de bici, după ce a prezentat o scenă cu un sărut într-unul din filmele sale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro