Mergi la conţinutul principal

91 de profesori au participat la proba scrisă a Definitivatului

• în total au fost aşteptaţi la examen 100 de candidaţi, 9 fiind absenţi • primele rezultate se vor afişa pe 29 iulie

 

Proba scrisă a examenului de Definitivat s-a desfăşurat, ieri, la Colegiul Naţional “N. Bălcescu”, 91 de candidaţi fiind prezenţi la probă din cei 100 admişi să participe. Conform datelor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, aceştia au susţinut proba la 19 discipline de examen. La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidaţi înscrişi sunt: învăţământ preşcolar în limba română (30 de candidaţi), educaţie fizică şi sport (12), învăţământ primar în limba română (9), limba şi literatura română (8) şi matematică (8).

Trebuie spus că au fost admişi la proba scrisă candidaţi care au îndeplinit, cumulativ, următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine” şi media aritmetică a notelor obţinute la inspecţia la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

“Având în vedere contextul pandemic care a impus o serie de restricţii, inclusiv suspendarea cursurilor în şcoli, începând cu data de 11 martie 2020, candidaţii au fost admişi la proba scrisă cu condiţia susţinerii unei singure inspecţii la clasă (spre deosebire de anii anteriori, când se susţineau două inspecţii). De asemenea, candidaţii au avut posibilitatea să solicite echivalarea rezultatului obţinut la ultima inspecţie la clasă, susţinută în calitate de cadru didactic calificat. Au beneficiat de această măsură specială 24 candidaţi. De asemenea, portofoliul profesional a putut fi transmis şi online la Inspectoratul Şcolar, spre evaluare”, a transmis ISJ Brăila prin intermediul unui comunicat de presă.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 29 iulie în centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen în zilele de 29 iulie, după afişarea rezultatelor, şi pe 30 iulie, până la ora 12:00.  Rezultatele finale se vor afişa pe 4 august.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa ulterior la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro