Mergi la conţinutul principal
Calvar la Serviciul de Expertiză Medicală Brăila!

9 ore în sala de aşteptare

chiar şi după 4 ani de la flagrantul procurorilor anticorupţie, la Serviciul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila activitatea comisiei de evaluare funcţionează tot în regim de avarie • un singur medic, în persoana dr. Cristinel Andreicuţ, mai lucrează aici, ceea ce face aproape imposibilă o bună desfăşurare a activităţii • dar şi dr. Andreicuţ, de altfel unul dintre cei trei medici prinşi în flagrant, abia a revenit la Brăila, după ce o perioadă de 2 ani a lucrat la Galaţi, pentru că la Brăila i s-a interzis de instanţă să mai activeze ca medic de medicina muncii • aşa că, cu un singur specialist, care are zilnic la uşă 50, 60  de pacienţi, aşteptatul la rând devine un adevărat calvar • aşa ne-a transmis un cititor al cotidianului “Obiectiv”, nevoit să aştepte, în condiţii improprii, chiar şi 9 ore pentru o decizie

 

Brăilenii cu pensie de invaliditate sunt nevoiţi să suporte un sistem mai bolnav decât ei înşişi. Totul, din simplul motiv că un singur medic, atât cât mai are Serviciul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila, are pe mâini aproape 7.000 de dosare. Un volum de muncă uriaş, care îngreunează cu mult activitatea comisiei de evaluare a capacităţii de muncă şi aşa dată peste cap. Şi nu de azi, de ieri. Ci din data de 16 iunie 2015, când s-a desfăşurat flagrantul procurorilor DNA. O zi neagră, în care s-au efectuat descinderi la sediul Serviciului de Expertiză Medicală de pe strada Grădinii Publice, care a scos la iveală mai multe nereguli. Atunci, 3 medici specialişti în medicina muncii, angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii(CJP) Brăila, au fost susprinşi în timp ce primeau bani de la pacienţi pentru acordarea unor grade de handicap fictive, fiind acuzaţi de procurori de luare de mită în formă continuă. Este vorba despre medicii Ana Boală, Rodica Ţone şi Cristinel Andreicuţ, cea din urmă, revenind la lucru de la 1 mai 2019, fix la doi ani de la interdicţia impusă de judecătorii Curţii de Apel Galaţi, de a mai lucra în cadrul instituţiei, ca medic de medicina muncii. De altfel, o măsură impusă şi doctoriţelor Ana Boală, Rodica Ţone, inculpate în acelaşi dosar. Dr. Andreicuţ şi-a “ispăşit” pedeapsa şi a revenit la muncă, celelalte două au ales să iasă la pensie.

 

Un medic pentru 50 - 60 de pacienţi

 

Aşadar, la 4 ani de la percheziţiile procurorilor anticorupţie, activitatea comisiei de evaluare a capacităţii de muncă de la Brăila funcţionează tot în regim de avarie. Şi dacă în lipsa medicilor brăileni cercetaţi pentru luare de mită s-a asigurat continuitatea serviciului de expertiză cu ajutoare din prin alte judeţe, ei bine, de aproape 4 luni de zile, activitatea a fost preluată de dr. Cristinel Andreicuţ, care, se pare, pe parcursul celor 2 ani de interdicţie impusă de instanţă, nu a stat degeaba, medicul profesând bine-mersi, în oraşul vecin, la Galaţi, după ce la Brăila i s-a amputat acest drept. Lăsând la o parte istoricul controversat al medicului proaspăt întors la Brăila, în cabinetul său din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală, pacienţii nu pot trece cu vederea condiţiile improprii în care sunt nevoiţi să aştepte, ore la rând, fie pentru revizuirea dosarelor pentru acordarea pensiei de invaliditate, fie pentru întocmirea altor noi dosare. Într-o sesizare scrisă, însoţită de fotografii, a unui cititor “Obiectiv”, trimisă pe adresa redacţiei, este descrisă punctual, o zi de aşteptare la Centrul de Expertiză Medicală Brăila. Un calvar în toată regulă, spune acesta, pe care cititorul nostru l-a suportat cu greu fix 9 ore. “ Programarea a fost la ora 8.00, pe 8 august 2019. La această oră, sala de aşteptare era deja plină şi aerul irespirabil. Sigur s-a venit cu noapte-n cap, să se prindă rând cât mai în faţă. Să fi fost 40-50 de persoane. (...) La un moment dat se aude îndemnul unui cadru medical să mai coborâm din când în când pentru a ieşi la aer. Cei cu picioare bune, o fac, majoritatea preferă însă să rămână, ori din cauza neputinţelor, ori pentru a nu-şi pierde locul pe băncuţă, căci după cum puteţi vedea deasupra, unii nu au loc de şezut. Pe la ora 10.00 se dă drumul  la aerul condiţionat. Se deschide uşa de la arhivă, unde probabil fereastra era deschisă, precum şi uşa de vizavi, de la holul cu toaleta, unde era, de asemenea, un geam deschis. Ventilaţia se face între cele două ferestre. Un cocktail cu miasmele wc-ului combinat cu praful arhivei... Sfârşitul calvarului vine după ore bune, odată cu eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă. Adică după prânz. Rând pe rând, pacienţii la braţ cu însoţitorii părăsesc obosiţi clădirea, afară zăpuşeală unei zile toride fiind deja în toi”, se arată în sesizarea trimisă de un cititor “Obiectiv”.

Conştient că activitatea suportată până în 2015 de 4 medici este acum pe mâinile unui singur medic, brăileanul nu înţelege totuşi care este logica programărilor, care îi îmbolnăveşte şi mai rău pe cei cu pensii de invaliditate. Practic, acesta se întreabă de ce sunt programaţi zeci de pacienţi, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. “ Oare chiar nu se putea mai bine? De ce trebuie să fie programaţi la revizuirea medicală atât de mulţi pacienţi la aceeaşi oră? Nu e destul că sunt bolnavi şi neputincioşi? Ne mai batem joc de ei  ţinându-i  înghesuiţi, ore în şir, într-o sală de aşteptare improprie, cu un aer infect. Mai era şi o zi caniculară. Dacă nu e posibil să fie programare individuală, măcar să o fi făcută pe grupuri mai mici, de câte 5 persoane, spre exemplu. Din oră în oră.. Iar pentru eliberarea deciziei să nu fie nevoie să aştepte pacientul alte ore, ci să o poată ridica şi un membru al familiei. Păi nu? “, mai atrage atenţia brăileanul, în încercarea de a schimba ceva în activitatea Serviciului de Expertiză Medicală.

Conducerea Casei Judeţene de Pensii Brăila, în subordinea căreia se află acest serviciu, ridică din umeri şi spune că nu sunt alţi medici care să  suplinească activitatea celorlaţi specialişti în medicina muncii, acuzaţi pentru luare de mită. În lipsa cadrelor medicale, directorul Casei de Pensii Brăila,  spune că şi pacienţii se fac vinovaţi pentru aglomeraţia creată. “Este un singur medic, a venit prin transfer de la Galaţi. Este doar doctorul Andreicuţ.  Şi face şi ea ce poate. Doi ani de zile, n-am avut pe nimeni şi am rezolvat şi noi ce-am putut cu sprijinul Institutului Naţional de Expertiză şi cu sprijinul colegilor de la Buzău şi de la Galaţi, o mică perioadă.  La momentul de faţă, dosarele au fost luate din nou la mână, revizuite, şi una singură, vă daţi seama că nu este uşor. Dar problema e şi din cauza bolnavilor, pentru că se stabilesc nişte ore şi nu ţin cont de ele şi vin peste rând şi stau şi aşteaptă, că aşa e omul. Alţi medici nu sunt, nu se face specializarea asta, nu se mai doreşte”, a declarat directorul Casei Judeţene de Pensii Brăila, Sorin Enache .

Amintim că, în data de 3 mai 2016, procurorii DNA Galaţi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatelor Ana Boală, Rodica Ţone şi Cristinel Andreicuţ, acestea fiind acuzate de procurori că au luat mită în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, se arăta faptul că în perioada aprilie - iunie 2015, şefa Serviciului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila, inculpata Boală Ana, medic specialist de medicina muncii, având ajutorul altor cadre medicale din subordine, dar şi al altor persoane, a acordat grade de handicap, în schimbul unor sume de bani, persoanelor care nu se încadrau în diagnosticele necesare, astfel încât acestea să poată să obţină pensii de handicap. Concret, în perioada 27 aprilie - 16 iunie 2015, inculpata Boală Ana a primit de la un număr de 69 de pacienţi pe care i-a consultat în vederea evaluării capacităţii de muncă, diferite sume de bani cuprinse între 50 şi 500 lei, totalizând 3.885 lei, produse alimentare şi nealimentare”. La fel a procedat şi colega sa, medicul Rodica Ţone, care a primit de la 68 de pacienţi diferite sume de bani cuprinse între 10 lei şi 100 euro, totalizând 4.810 lei şi 100 euro, produse alimentare şi nealimentare, dar şi medicul Cristinel Andreicuţ care, potrivit anchetatorilor, a primit suma totală de 1.250 lei, de la 8 pacienţi examinaţi. În cazul celei din urmă, procurorii au stabilit că era vorba de sume cuprinse între 50 şi 200 lei de fiecare pacient, oferite medicului în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu, respectiv pentru examinarea clinică şi pentru analizarea documentelor medicale, în vederea obţinerii pensiei de handicap.

Cele trei doctoriţe acuzate de comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi-au recunoscut faptele, iar asta le-a ajutat la obţinerea unei pedepse mai uşoare în primă instanţă. Altfel spus, inculpatele au scăpat de închisoare, fiind obligate la muncă în folosul comunităţii pentru 90 de zile în cazul dr. Andreicuţ, medicii primind şi interdicţia de a mai lucra pentru o anumită perioadă în cadrul instituţiei, ca medici în medicina muncii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro