Mergi la conţinutul principal

7 milioane de lei pentru drumuri comunale şi judeţene

CJ Brăila a aprobat, recent, repartizarea a aproximativ 7 milioane de lei din limita sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată şi a cotei de 18,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, strict către finanţarea proiectelor legate de drumuri judeţene şi comunale. Decizia vine ca urmare a unei hotărâri a Guvernului României şi a fost luată după analiza condiţiei tehnice a drumurilor judeţene şi comunale. Astfel, din suma totală de 6.822.000 lei, CJ Brăila a aprobat să aloce 2.117.000 lei pentru drumurile judeţene şi 4.705.000 lei pentru drumurile comunale. În ceea ce priveşte DJ-urile, potrivit proiectului de hotărâre, banii vor fi utilizaţi pentru completarea fondurilor la lucrarea de reabilitare a DJ212 A Brăila - Măraşu, cuprinsă în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. La capitolul proiecte privind drumuri comunale în derulare, consiliul a avut în vizor 9 comune şi oraşul Ianca. Interesant de precizat este faptul că majoritatea unităţilor administrativ teritoriale (n.r. - UAT) care au primit fonduri sunt conduse de liberali. Mai exact, lista repartizării banilor către UAT-uri se prezintă în felul următor: din partea PNL, comuna Tichileşti a primit 395.000 lei (pentru reabilitare DC9 Albina - Tichileşti), Ciocile - 395.000 lei (reabilitare DC28 Ciocile - Odăieni), Bordei Verde - 232.000 lei (modernizare DC12 Bordei Verde - C. Gabrielescu), Frecăţei - 332.000 lei (asfaltare DC62), Măraşu - 540.000 lei (modernizare DC62) şi Salcia Tudor - 332.000 lei (modernizare DC195). Comuna Măxineni (UNPR) a primit 395.000 lei (pentru reabilitare DC 56; DN23 - Mănăstirea Măxineni). Iar din tabăra pesedistă, comuna Racoviţa s-a ales cu 200.000 lei, comuna Traian cu 132.000 lei (ambele pentru modernizări de drumuri în comună). La acestea se adaugă oraşul Ianca - 1.752.000 lei (modernizarea infrastructurii DC35 Berleşti - Perişoru şi DC36 Perişoru - Târlele Filiului). Prin urmare, nu este deloc surprinzător că proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate de consilierii judeţeni. "Am găsit o formă de necontestat, după opinia mea, prin care dăm sume echilibrate tuturor comunelor ce au şantier în zona aceasta. Pentru Insula Mare a Brăilei ne rezervăm dreptul de a da 2 milioane de lei pentru a continua. Poate va da Dumnezeu şi încheiem mai repede, deoarece acela este un drum aproape strategic pentru cele două comune din Baltă", a afirmat preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro