Mergi la conţinutul principal

67,8% dintre somerii braileni sint din mediul rural

Potrivit datelor furnizate de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Braila, numarul somerilor corespunzator sfirsitului lunii noiembrie a fost de 7.104 persoane. Dintre acestia numarul celor indemnizabili a fost de 1.875, restul de 5.229 fiind in categoria celor care nu mai primesc nici un fel de indemnizatie de somaj. Ponderea somerilor neindemnizabili este de 73,6 %.
Din punct de vedere al studiilor, un procent de 84,4% au nivel de instruire primar, gimnazial si profesional, 12% sint absolventi de liceu si scoala postliceala, iar 3,6% au studii universitare.
In ceea ce priveste structura somerilor pe grupe de virsta, 31,2% au pina-n 29 de ani, 31,7% au intre 30 si 39 ani, iar 37,1% au peste 40 de ani.
Potrivit datelor din evidenta AJOFM, in noiembrie, somajul in rindul barbatilor a fost de 6,8%, cu 0,3 puncte procentuale mai ridicata decit in luna anterioara, iar in rindul femeilor a fost de 3,6%.
"In ceea ce priveste repartizarea somerilor pe localitati facem mentiunea ca 32,2% provin din mediul urban: municipiul Braila, orasele Faurei, Ianca si Insuratei. Nu mai putin de 67,8% dintre someri sint din mediul rural, din cele 40 comune ale judetului'', se precizeaza intr-un comunicat al AJOFM Braila.
Rata somajului din noiembrie, de 5,3% a fost mai ridicata comparativ cu octombrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro