Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

6.000 de euro de pe urma prostituţiei

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus, vineri, trimiterea în judecată a inculpatului Aurel Vasile Lazăr, de 42 de ani, cercetat în libertate pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Reprezentanţii acuzării au dispus, totodată, clasarea în ce priveşte alte două infracţiuni puse pe seama lui Lazăr de fosta concubină: lipsire de libertate în mod ilegal şi proxenetism prin constrângere.
Cercetările au început la data de 22 octombrie 2013, dată la care Fănuţa Petrioara Mutei, în vârstă de 19 ani, din comuna Suţeşti (mamă a unui minor provenit dintr-o relaţie anterioară), a sesizat poliţia, declarând că, în perioada august - octombrie 2013 "a practicat prostituţia în Belgia fiind determinată de inculpatul Lazăr Aurel Vasile, care i-a înlesnit accesul într-un club şi care a obţinut suma de 6.000 de euro ca urmare a practicării acestei activităţi". În acelaşi timp, fosta prostituată a afirmat că, la întoarcerea în ţară, inculpatul ar fi ţinut-o sechestrată în locuinţa sa, situată pe strada Mihai Bravu, timp de două zile.

6.000 de euro "pentru întreţinerea familiei"

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii brăileni, din cercetări a rezultat că tânăra de 19 ani l-a cunoscut pe Aurel Lazăr, care este cu 23 de ani mai în vârstă decât ea, la discoteca din comuna Suţeşti şi, din luna mai 2013, a acceptat să trăiască în concubinaj cu acesta, locuind în casa de pe strada Mihai Bravu.
În iulie 2013, de comun acord, cei doi s-au decis să plece în Belgia, în vizită la sora inculpatului, Marioara, care trăieşte cu un cetăţean belgian în localitatea Vezin, regiunea Namur. Deplasarea în Belgia s-a făcut cu autoturismul belgianului, fiind însoţiţi şi de un amic, Iulian Şărban, care intenţiona să-şi caute un loc de muncă în construcţii.
Pe 1 august 2013, inculpatul împreună cu cei de mai sus a ajuns în Belgia, iar după câteva zile, acesta a dus-o pe Fănuţa la un club de noapte, unde a constrâns-o să se prostitueze şi să "producă bani", chipurile, pentru întreţinerea familiei.
Fănuţa Petrioara Mutei a acceptat să meargă la clubul respectiv, fiind supravegheată îndeaproape de către Aurel Vasile Lazăr şi, mai bine de două luni, a întreţinut relaţii sexuale contra cost cu diverşi bărbaţi, obţinând circa 6.000 de euro, bani pe care i-a dat inculpatului, precizează procurorii PTB.
După întoarcerea în ţară, în ziua de 20 octombrie 2013, tânăra a susţinut că Lazăr ar fi ţinut-o sechestrată la domiciliul său, fără să-i permită să-şi viziteze părinţii, care erau în comuna Suţeşti. Acuzaţiile legate de lipsirea de libertate nu au putut fi probate. În schimb, acuzaţia de proxenetism a putut fi dovedită, inclusiv prin declaraţiile surorilor părţii vătămate, Mariana şi Daniela. Acestea au precizat că, în vara lui 2013, au ţinut legătura cu Fănuţa, care se afla în Belgia, aceasta interesându-se de copilul ei, provenit dintr-o relaţie anterioară de concubinaj. Surorile fostei prostituate au mai spus că aceasta le-a trimis suma de 150 de euro pentru întreţinerea copilului pe care-l lăsase la Suţeşti.
Pe 22 octombrie 2013, surorile părţii vătămate s-au deplasat pe strada Mihai Bravu din Brăila şi au luat legătura cu Fănuţa. Aceasta a urcat în autoturismul cu care veniseră şi le-a spus că nu mai vrea să convieţuiască cu inculpatul. Tânăra le-a mai spus surorilor, pe drum, că ar fi fost constrânsă să se prostitueze şi că Lazăr "o lovea dacă refuza să facă acest lucru".
Audiat pe parcursul urmăririi penale, prietenul lui Lazăr, Iulian Şărban, a declarat că, pe drumul către Belgia, i-a auzit pe cei doi discutând despre faptul că Fănuţa urma să practice prostituţia. Ulterior, a aflat de la amicul său că acesta "a găsit pe internet un club cu denumirea «Loasis», situat în localitatea Baugnies, unde a reuşit să o plaseze pe Fănuţa". Martorul a mai spus că programul "de lucru" al clubului era de joi până duminică şi că banii obţinuţi din prostituţie ajungeau în buzunarul inculpatului. O parte din bani fuseseră trimişi de Lazăr în ţară, mamei sale, a mai spus Iulian Şărban.
Anchetatorii au probat faptul că, în perioada august-octombrie 2013, Aurel Lazăr a efectuat nouă tranzacţii de transfer rapid, iar Fănuţa Mutei, cinci tranzacţii.
"Inculpatul a negat săvârşirea faptelor, insinuând că persoana vătămată a revenit la domiciliul său după ce a formulat plângere penală împotriva sa, că s-au înţeles să-i facă mutaţie definitivă, dar că, din noiembrie 2013, Fănuţa a părăsit locuinţa fără să cunoască destinaţia", precizează procurorul care a supravegheat cercetările în acest caz.
Dosarul penal a fost trimis instanţei de judecată, spre competentă soluţionare.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii