Mergi la conţinutul principal

4.000 de europeni s-au alăturat grupării teroriste ISIS

În topul clasamentului sunt cetăţeni francezi, nemţi, britanici şi belgieni. Au parcurs etape rapide de radicalizare şi au luat parte la tabere de antrenament, unde au învăţat să mânuiască arma, să comunice codificat, să fabrice explozibil şi să se detoneze. Potrivit autorităţilor, pe teritoriul României nu sunt astfel de „luptători străini".
Potrivit raportului Centrului Internaţional de Contraterorism de la Haga, cei mai mulţi cetăţeni europeni care luptă în Siria şi Irak, de partea teroriştilor, provin din Franţa. Peste 900. Dintre ei, aproape 250 au revenit în ţara de origine.
Pe locul al doilea se află Germania, cu peste 720 de luptători înrolaţi în organizaţia Stat Islamic. Au vîrste sub 30 de ani. 5 la sută sunt chiar minori, iar 20 la sută sunt femei. Multe dintre ele au intrat în caruselul sclaviei sexuale.
Locul al treilea în acest clasament alarmant este ocupat de cetăţeni din Marea Britanie. Între 700 şi 760 au trecut de partea teroriştilor. Cel mai tînăr are 14 ani, iar cel mai vîrstnic 69. Aproape jumătate sunt femei.
Şi Belgia este în acest clasament. În jur de 500 de cetăţeni ai acestei ţări luptă de partea ISIS. 350 dintre ei au revenit în ţara de origine şi au vîrste între 18 şi 30 de ani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro