Mergi la conţinutul principal

33 de brăileni vor să devină poliţişti

La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila s-au înscris 33 de candidaţi pentru susţinerea examenului de admitere la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti. Cei interesaţi vor putea participa la testări în ordinea preferinţelor, după cum urmează: Facultatea de Poliţie în perioada 17- 30 iulie, Facultatea de Pompieri, între 17 şi 24 iulie, şi Facultatea de Arhivistică 15 - 30 iulie. Reamintim că în cadrul Facultăţii de Poliţie sunt scoase la concurs 551 de locuri la învâţământul de zi. Astfel, candidaţii care au aplicat pentru secţiunea Poliţie, specializarea "ordine şi siguranţă publică" - 3 ani, au la dispoziţie 203 locuri, iar pentru specializarea "drept" - 4 ani, sunt puse la bătaie 50 de locuri. La Poliţia de Frontieră specializarea "ordine şi siguranţă publică" candidaţii se vor bate pe 50 de locuri, iar la specializarea "drept" pe 10 locuri. Cei care îşi doresc să devină jandarmi au parte de 103 locuri, iar tinerii interesaţi de secţiunea Penitenciar vor concura pe 50 de locuri. De asemenea Facultatea de Pompieri scoate la concurs 55 de locuri, iar Facultatea de Arhivistică 30, din care 5 cu taxă. Candidaţii vor susţine probe eliminatorii, respectiv testarea psihologică, examinarea medicală şi verificarea aptitudinilor fizice, urmate de probele de evaluare a cunoştinţelor. Având în vedere experienţa anilor trecuţi, când au fost create site-uri ilegale, menite să inducă în eroare pe cei care doreau să îmbrăţişeze o carieră în cadrul M.A.I., Academia de Poliţie reiterează următoarele: www.academiadepolitie.ro este site-ul oficial al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti, structură a Ministerului Administraţiei şi Internelor din România, unde pot fi aflate informaţii legate de activitatea instituţiei şi orice alte date de interes public din sfera de competenţă. "Orice alte site-uri sau conturi existente pe mediile de socializare NU aparţin Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi, în consecinţă, NU prezintă poziţia oficială a acestei unităţi de învăţământ superior a M.A.I.", ne-a declarat inspector Jenel Şogor purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro