Mergi la conţinutul principal

202 candidaţi pentru 3 posturi de ofiţer la IPJ Brăila

• este vorba despre cele 3 posturi vacante de ofiţer de poliţie în sectorul investigării criminalităţii economice • astăzi are loc evaluare psihologică a candidaţilor, la sediul Universităţii Maritime Constanţa

 

Peste 200 de candidaţi s-au înscris pentru ocuparea unuia dintre cele 3 posturi de ofiţeri scoase la concurs de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila. Este vorba despre funcţii vacante de ofiţer de poliţie în sectorul investigării criminalităţii economice. Astăzi este programată evaluarea psihologică.

Potrivit informaţiilor transmise de la IPJ Brăila, numărul persoanelor înscrise pentru susţinerea concursului este 202. Înscrierea a avut loc în perioada 14 - 22 ianuarie.

Candidaţii înscrişi la concursul pentru ocuparea celor 3 posturi de ofiţer de poliţie la structura investigarea criminalităţii economice, cu recrutare din sursă externă, pentru reducerea deficitului de personal, sesiunea ianuarie - aprilie 2019, sunt aşteptaţi astăzi pentru evaluarea psihologică, în municipiul Constanţa, la sediul Universităţii Maritime Constanţa), la ora 11.30.

În lista prezentată de IPJ sunt 176 de candidaţi, cei care nu se regăsesc în listă fiind evaluaţi deja în acelaşi scop în ultimele 6 luni, avizele lor psihologice fiind în termenul de valabilitate.  Candidaţii declaraţi  “inapt psihologic”, ca urmare a evaluării efectuate de către Centrul de Psihosociologie al MAI vor fi anunţaţi telefonic şi în scris. Pentru detalii suplimentare candidaţii se pot adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila - la tel. 0239/606100, interior 20111.

Până la data de 11 februarie se va publica anunţul cu rezultatele de la evaluarea psihologică a candidaţilor şi se vor depune eventualele contestaţii. Între 14 februarie şi 8 martie se desfăşoară activitatea de evaluare medicală şi completarea dosarelor de recrutare cu fişa medicală - tip. Până la data de 20 martie are loc activitatea de validare/invalidare a candidaturilor, iar până pe 26 martie se va publica anunţul cu cei rămaşi în listă. Până la data de 27 martie se face planificarea tuturor candidaţilor la proba scrisă, activităţi de pregătire a sălilor de concurs.

La data de 30 martie 2019 (sâmbătă) se desfăşoară proba scrisă, ce va consta în rezolvarea unui test grilă. Se vor publica rezultatele şi în data de 31 martie (duminică) are loc depunerea contestaţiilor la proba scrisă (în 24 de ore de la afişarea rezultatelor). În zilele de 1 şi 2 aprilie se rezolvă contestaţiile şi apoi se publică rezultatele finale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro