Mergi la conţinutul principal

2 milioane euro, preţul pentru timbrul Mauritius

Unul dintre cele 12 timbre Mauritius, cele mai rare din lume, estimate de colecţionari ca fiind cele mai valoroase, se află la un colecţionar din Brăila, care s-a hotărât să îl scoată la vânzare cu preţul de 2 milioane euro. "Din 1977, de când am acest timbru, studiez problema. Mi-am făcut căsuţă la bancă şi l-am depus acolo. Eu sunt colecţionar, eu cumpăr, nu vând, de aceea mi-a fost foarte greu să iau această hotărâre. Nu sunt muritor de foame. Anul trecut am avut o ofertă de 5,5 miliarde lei. Persoana respectivă mi-a spus să nu mă supăr, dar numai atât poate să îmi dea pe el. Nu puteam să îl jignesc, i-am spus doar că refuz. Banul lui, marfa mea. Timbrul valorează două milioane de euro ca pictură în miniatură. Anul trecut, la Viena, s-a vândut unul cu 3,3 milioane de euro", a spus Ion Ivan, preşedintele Asociaţiei Filatelice "Dunărea". De asemenea, sursa citată a adăugat că un nepot de-al său lucrează la realizarea unei pagini web, unde vor fi prezentate toate detaliile legate de timbrul Mauritius şi modalitatea de achiziţionare a acestuia. Brăileanul povesteşte că a moştenit pasiunea de colecţionar de la tatăl său, Vasile Ivan, care a trăit 109 ani şi a fost unul dintre apropiaţii Regelui Ferdinand, şi tot de la tatăl său a moştenit şi timbrul Mauritius emis în insula cu acelaşi nume, la 1847, pe vremea Reginei Victoria.
Timbrul Mauritius a fost emis în fosta colonie britanică, iar până astăzi s-au mai păstrat doar 12 exemplare estimate de colecţionari ca fiind cele mai valoroase din lume. Faima se datorează greşelii gravorului Joseph Barnard, care în timp ce grava plăcile, în 1847, în loc de cuvintele "Post paid" (franco) a aplicat pe timbru inscripţia "Post Office".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro