Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

1,6 milioane lei de la Centru pentru judeţul Brăila

• este vorba despre un proiect aprobat, ieri, de membrii CJ Brăila, în cadrul unei şedinţe extraordinare, a doua din luna decembrie • discutăm despre 1.680.000 lei de la Finanţe, luaţi în primire de Unităţile Administrativ Teritoriale din Brăila, din care peste 1.177.000 lei au ajuns la CJ Brăila • municipiul, câteva oraşe şi comune din judeţ nu s-au ales cu nimic la această rectificare

 

Membrii Consiliului Judeţean Brăila s-au întrunit, zilele trecute, cu ocazia unei a doua şedinţe extraordinare în această lună. De această dată, urgenţa a constituit-o, printre altele, luarea în primire a unor sume deloc neglijabile venite de la Centru, pentru echilibrarea bugetelor locale. Practic, discutăm despre un proiect de hotărâre privind rectificarea repartizării pe unităţi administrativ teritoriale a cotei de 17,50% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru anul 2019.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, după cum aflăm din proiectul de hotărâre, banii au fost repartizaţi în felul următor: 15% la bugetul local al judeţului; 60% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit; 17,50% într-un cont distinct deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administraţiei judeţene a finanţelor publice, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor judeţelor.

“Conform prevederilor art. 6, alin 12 din Legea bugetului de stat, nr. 50/2019, sumele din impozitul pe venit încasate suplimentar în anul 2019 la bugetul de stat, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, se alocă unităţilor administrativ-teritoriale în cotele prevăzute anterior, şi se cuprind în bugetele locale prin rectificare bugetară locală”, se arată în cadrul raportului proiectului.

Ei bine, discutăm despre un total general de peste 1.680.000 lei, din care peste 1.177.000 lei au ajuns la UAT judeţul Brăila. Singurul oraş care a primit bani la această rectificare este Făurei - peste 17.500 lei. Oraşele Ianca şi Însurăţei, Municipiul Brăila, comunele Chiscani, Frecăţei, Siliştea şi Vădeni nu s-au ales cu nimic. Pe scurt, în cazul comunelor către care s-au repartizat bani în funcţie de nevoi, discutăm despre un total de peste 484.000 lei. Cei mai mulţi bani au mers către: Viziru - 38.000 lei, Şuţeşti - 30.000 lei, Tufeşti şi Movila Miresii - peste 27.000 lei. La pol opus se situează Surdila Greci cu puţin peste 4.000 lei, Romanu cu puţin peste 2.000 lei şi Gropeni cu doar puţin peste 1.700 lei.

Tot în cadrul acestei şedinţe extraordinare, a fost aprobată şi o rectificare a bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al judeţului Brăila pe anul 2019 şi estimările pe anii 2020 - 2022. Practic, ca urmare a acestor sume venite de la Centru, consilierii judeţeni şi-au dat girul pentru modul în care CJ Brăila va dispune de bani.

Potrivit preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac a fost nevoie de convocarea acestei şedinţe extraordinare până la cea ordinară, ce va avea loc pe 19 decembrie, tocmai pentru ca Unităţile Administrativ Teritoriale să intre în posesia sumelor şi să le poată cheltui.

Ambele proiecte de hotărâri au fost aprobate în unanimitate, cu 26 de voturi “pentru” din partea consilierilor judeţeni prezenţi la şedinţă.




Categorie articol: 

Comentarii