Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

15 elevi din Brăila vor merge la regionala Concursului de “Public Speaking”

• la această competiţie s-au calificat 11 elevi de la “Murgoci” şi patru de la “Bălcescu” • etapa regională se va desfăşura între 15 şi 24 februarie, în judeţul Constanţa

 

Şi în acest an şcolar, elevii pasionaţi de limba engleză au avut oportunitatea de a-şi exersa abilităţile de vorbire în public în cadrul Concursului Internaţional de Discurs Public în Limba Engleză “Public Speaking”.

Concursul se adresează elevilor şi studenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 20 de ani, fiind împărţit pe următoarele grupe de vârstă: 12-15 ani - participă la concurs până la etapa judeţeană şi 16 -20 ani - participă la toate etapele concursului, câştigătorul având şansa de a concura în finala internaţională de la Londra.

Tema din acest an a fost “The best way to predict the future is to invent it” (“Cel mai bun mod de a prezice viitorul este să-l inventezi”), pentru ambele categorii de vârstă.

În urma fazei judeţeane, competiţia s-a  finalizat cu 15 elevi calificaţi la etapa regională, pentru secţiunea 16-20 ani: Ana Maria Ţăranu, “Murgoci” - premiul I;

Radu Tîrhoacă, “Murgoci” - premiul I; Cristian Vasilache, “Murgoci”, premiul I;

Cristina Petcu, “Murgoci”, premiul II; Andreea Cristina Rozoleanu, “Murgoci” premiul III. Menţiuni onorabile au primit următorii elevi: Dragoş Lipan, “Murgoci”;

Andy Ştefan Plăiaşu, “Bălcescu”; David Sigmund, “Murgoci”; Ioana Ţăranu, “Murgoci”; Tudor Ţovîrnac, “Bălcescu”; Horia Costin, “Murgoci”;

Luca Rareş Gruia, “Murgoci”; Dragoş Valentin Jantea, “Murgoci”; Alexia Mihăilă, “Bălcescu”; Mihai Şerbănică, “Bălcescu”.

Pentru secţiunea de vârstă 12-15 ani, competiţia s-a finalizat cu etapa judeţeană. Ca urmare, câştigătorii acestei competiţii sunt:

Ana Maria Botea, “Bălcescu” - premiul I; Georgian Claudiu Popoacă, “Murgoci” - premiul I; Rareş Voicu, “Iorga” - premiul I; Lucian Florin Stroe, “Murgoci” - premiul II; Matei Constantin, “Murgoci” - premiul III. Juriul a acordat şi 12 menţiuni următorilor elevi: Maria Dicianu, “Bălcescu”; Wiliam Toader, “Bălcescu”; Radu Cristian Sarău, Şcoala “I. Creangă”, prof. Corina Ciocârlan;

Daria Madadi, “Bălcescu”; Andrada Badea, “Murgoci”; Bianca Cristiana Tudorică, “Murgoci”; Maria Aurelia Ursache, “Murgoci”; Florina Miruna Marin, Şcoala “Vlaicu Vodă”, prof. Anicuţa Gheorghe; Alexandria Maria Neculae, “A. Aslan”, menţiune, prof. Laura Delighiosu; Flavius Rotaru, “Murgoci”; Cristiana Stoian, “Murgoci”; Bianca Florentina Turcu, Şcoala “M. Dragomir”, prof. Laura Cristina Lajos.

Elevii Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci” au fost coordonaţi de profesorii Dana Oprescu, Laura Cernica-Nistor, Mariana Crăciun şi Olga Stroe, iar cei ai Colegiului Naţional “N. Bălcescu” de către Monica Ion, Gabriela Barnovschi, Anca Ştefan şi Luminiţa Mocanu.

Concursul “Public Speaking” este organizat de Uniunea Vorbitorilor de Limba Engleză din România, o organizaţie non-guvernamentală  afiliată la organizaţia

internaţională “The English Speaking Union” (ESU) cu sediul la Londra. Înfiinţată în anul 1918, ESU l-a avut printre primii săi preşedinţi pe lordul Winston Churchill şi este în prezent onorată de patronajul Reginei Elisabeta a II- a. Această organizaţie internaţională, cu filiale în peste 60 de ţări, are ca scop promovarea cooperării şi înţelegerii internaţionale prin intermediul limbii engleze. Conform tradiţiei, Preşedintele de Onoare al Filialei din România este Preşedintele ales al ţării.

Etapa regională a concursului se va desfăşura între 15 - 24 februarie 2018, la Constanţa. Semifinala este programată în luna martie, la Bucureşti.

Felicitări câştigătorilor şi mult succes elevilor calificaţi în etapa următoare!

 

 




Categorie articol: 

Comentarii