Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

15 elevi cu minţi sclipitoare merg la Olimpiada de Informatică

• 7 elevi de liceu şi 8 de gimnaziu vor reprezenta judeţul nostru în finala pe ţară

 

Nu mai puţin de 15 elevi brăileni cu minţi sclipitoare vor forma lotul brăilean pentru faza naţională a Olimpiadei de Informatică. Lotul la liceu este format din 7 elevi, iar cel pentru gimnaziu are 8 elevi, care provin din diferite unităţi de învăţământ brăilene. Dar să-i luăm pe rând.

 

Lotul olimpic la liceu

Mario Răzvan Canevici, clasa a IX-a, “Murgoci”, prof. Paul Pruş. Aceasta este cea de-a treia naţională pentru Mario. El ne-a spus că s-a apucat de informatică în clasa a V-a, devenind mai bun de la an la an. Ediţia aceasta îşi doreşte să ajungă la proba de baraj pentru lotul lărgit al României.

Tudor Dumitrescu, clasa a IX-a, “Bălcescu”, prof. Liliana Arici şi Ileana Savu. Tudor concurează la olimpiada de informatică încă din clasa a IV-a, aceasta fiind cea de-a şasea calificare în lotul judeţean. A câştigat până acum o medalie de argint şi două de bronz. 

Marius Andrei Cosmin Grigoraş, clasa a IX-a, “Bălcescu”, prof. Nistor Moţ. Este a treia naţională de informatică pentru Marius, el având şi o medalie de bronz câştigată. S-a calificat şi la naţionala de fizică, iar cum ministerul a modificat calendarul olimpiadelor, acesta va putea participa la ambele discipline.

Eduard Cristian Podaru, clasa a X-a, “Bălcescu”, prof. Nistor Moţ. Încă din clasa a V-a, Eduard se numără printre elevii care reprezintă an de an judeţul Brăila la etapa pe ţară. A câştigat până acum trei medalii de bronz şi speră să îşi adauge încă o medalie şi mai valoroasă în palmares.

Nicoleta Ciauşu, clasa a XI-a, “Murgoci”, prof. Paul Pruş. Nicoleta merge pentru a doua oară la naţionala de informatică. Anul trecut a câştigat locul I pe ţară la Concursul “InfoEducaţie”, iar recent a participat la “First Tech Challenge”, cea mai mare competiţie de robotică din România. Tânăra se poate mândri şi cu premiul I câştigat la “Competiţia Java - Programează în Greenfoot”.

Alex Tatomir, clasa a XII-a, “Bălcescu”, prof. Cristian Toncea. Lotul judeţean nu ar fi complet fără Alex, acesta fiind recunoscut pentru premiile câştigate la nivel naţional şi internaţional. Palmaresul său numără două medalii de aur, una de argint şi două de bronz, la olimpiadele naţionale, la care se adaugă două de aur, una de argint şi una bronz, obţinute la cele internaţionale. Anul acesta vrea din nou la internaţională.

Gabriel Moise, clasa a XII-a, “Bălcescu”, prof. Cristian Toncea. Gabriel este şi el o prezenţă constantă în lotul judeţean care reprezintă Brăila la Olimpiada Naţională de Informatică, iar anul acesta va participa pentru a opta şi ultima oară. Din clasa a V-a şi până în prezent a adunat o medalie de aur, trei de argint şi două de bronz. Anul acesta va merge şi la lingvistică, iar în total are 17 calificări la olimpiadele naţionale, 17 fiind şi numărul lui norocos. Gabriel şi Alex vor fi colegi şi în Anglia, ambii fiind admişi la Oxford.

 

Lotul olimpic la gimnaziu

Mihnea Ştefan Brebenel, clasa a IV-a, prof. Luminiţa Colgiu. Mihnea, “mezinul” lotului judeţean, este elev al şcolii “I. Băncilă”, dar va participa la olimpiadă din partea Palatului Copiilor, acolo unde urmează cursuri de informatică. Calificarea pe care a reuşit-o înseamnă o adevărată performanţă, acesta concurând cu elevi de clasa a V-a. Cel care l-a inspirat şi l-a determinat să afle tainele informaticii este chiar tatăl său.

Amalia Grigore, clasa a V-a, “Murgoci”, prof. Paul Pruş şi Diana Trofin. Amalia   urmează şi cursurile de informatică de la Palatul Copiilor şi speră să obţină un rezultat foarte bun la naţională.

Cristian Soiu, clasa a V-a, “Perpessicius”, prof. Mirela Chiţu şi Luminiţa Colgiu. Cristian a început să înveţe informatică anul trecut, mergând la cursurile de profil de la Palatul Copiilor. Este un elev excepţional, reuşind să obţină menţiune la etapa judeţeană a olimpiadei de matematică, iar semestrul I l-a terminat cu 10 pe linie.

Roxana Grozea, clasa a VI-a, “Murgoci”, prof. Florina Marin. Roxana va merge şi ea pentru prima dată la faza pe ţară şi, la fel ca ceilalţi colegi de lot, îşi doreşte să facă o figură frumoasă.

Raluca Toma, clasa a VI-a, “Murgoci”, prof. Florina Marin. Este pentru prima dată când participă la faza naţională a olimpiadei. În trecut, ea a reuşit să obţină menţiune la etapa judeţeană a olimpiadei de lectură. Din clasa a III-a merge la cursurile de informatică de la Palatul Copiilor şi, treptat, s-a îndrăgostit de această disciplină.

Andreea Toncea, clasa a VI-a, “Bălcescu”, prof. Liliana Arici. Andreea a fost şi anul trecut la judeţeană, iar acum s-a calificat la faza pe ţară. S-a apucat de informatică în clasa a III-a, la Palatul Copilor, i-a plăcut, şi de atunci s-a decis să facă performanţă.

Maria Clelia Dobrescu, clasa a VII-a, “Bălcescu”, prof. Cristian Toncea şi Anca Knopf. Maria este as în informatică. Ea s-a calificat în fiecare an la naţională, încă din clasa a IV-a, având în palmares o medalie de argint şi două de bronz. Îi place competiţia, de aceea, anul acesta ţelul ei este să câştige aurul. 

Traian Eftimie, clasa a VII-a, “I. Creangă”, prof. Alina Căprariu. Deşi se află pentru prima dată la naţională, Traian a mai participat la concursuri de programare. Este pasionat de informatică din clasa a III-a, atunci când s-a apucat singur să desluşească tainele programării.

La secţiunea liceu, faza naţională a olimpiadei se va desfăşura la Constanţa, între 28 martie şi 2 aprilie. Elevii de gimnaziu vor merge la Târgu-Jiu, competiţia având loc în perioada 4-7 aprilie.

Felicitări tuturor şi mult succes la etapa naţională!

 

 




Categorie articol: 

Comentarii