Mergi la conţinutul principal

144 de deţinuţi şi arestaţi preventiv au votat

* astăzi, între orele 8.00 şi 10.00, 132 de persoane private de libertate din Penitenciarul Brăila şi Penitenciarul TIchileşti, care au îndeplinit condiţiile legale, au votat la urna specială * şi 11 arestaţi preventiv au votat

 

 

Este ziua votului, iar deţinuţii şi-au exercitat dreptul la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Astăzi, între orele 8.00 şi 10.00, 125 de persoane private de libertate din Penitenciarul Brăila, care au îndeplinit condiţiile legale, au votat la urna specială. Cei în cauză şi-au exprimat dorinţa de a vota şi toţi au mers la urnă, fără a fi înregistrate incidente. La Penitenciarul Tichileşti au fost doar 7 deţinuţi cu drept de vot şi toţi au votat. Pentru a putea face acest lucru, persoanele aflate în spatele gratiilor trebuie să aibă adresa de domiciliu în Brăila şi să nu le fie interzis acest drept prin hotărâre judecătorească.

Şi arestaţii preventiv au votat. Este vorba despre 11 persoane aflate în Arestul IPJ Brăila, cu drept de vot, şi toate au votat. Din categoria arestaţi la domiciliu, o singură persoană şi-a exprimat dorinţa de a vota şi a făcut acest lucru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro