Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

1.400 de mamici, la mina angajatorului

Daca nici astazi angajatorii nu vor depune documentatia necesara pentru acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului, aproximativ 1.400 de mamici nu vor primi bani in luna februarie. In aceasta situatie s-a ajuns tot din vina angajatorilor, care nu au dat prea mare importanta solicitarii Directiei de Munca, Solidaritate Sociala si Familia (DMSSF) Braila, de a depune dosarele mamicilor care se afla in concediu pentru cresterea copilului. Deoarece legislatia nu prevede sanctiuni impotriva lor, conducerea DMSSF Braila nu poate lua nici o masura care sa-i impulsioneze, iar tot ceea ce a putut face a fost sa apeleze la constiinta lor, pentru ca singurele care au de pierdut sint proaspetele mamici.
In evidentele Directiei se afla peste 2.400 de persoane care beneficiaza de aceasta indemnizatie si doar 1.000 dintre acestea nu erau, ieri, in pericol de a nu primi bani. "Aproximativ 600 de dosare au fost preluate de la Casa Judeteana de Pensii si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, persoanele in cauza fiind asiguratii celor doua institutii. Cu citeva exceptii, restul, de pina la o mie, sint societati mici, cu una sau doua mamici aflate in aceasta situatie. Cele mai multe dosare pe care le-am primit au fost ale societatii "Braiconf", care are 160 de mamici in concediu pentru ingrijirea copilului, urmata de "Laminorul", cu 10 dosare, Primaria (9) si Gardienii Publici (6). Un numar insemnat de mamici care beneficiaza de indemnizatie pentru cresterea copilului si pentru care nu am primit dosare, sint angajate ale numeroaselor fabrici de confectii din Braila, ale Spitalului Judetean si Inspectoratului Scolar. Nu stim de ce, pina la aceasta data, angajatorii nu au depus documentatia solicitata, dar speram ca o vor face macar astazi, pe ultima suta de metri, pentru ca mamicile sa nu aiba de suferit", a precizat Veronica Macri, director executiv al DMSSF Braila.
Conform actului normativ prin care aceasta prestatie a fost externalizata din atributiile Casei Judetene de Pensii Braila, angajatorii trebuia sa depuna la Primarie, mai exact la Directia de Asistenta Sociala din cadrul acesteia, o serie de documente ale mamicilor care beneficiaza, in acest moment, de indemizatie si nu a celor pentru care urmeaza sa se deschida acest drept. Deoarece conducerea Directiei a intuit faptul ca angajatorii nu-si vor face datoria, a explicat mamicilor ca pot depune singure documentatia necesara, fie la Directia de Asistenta Sociala din cadrul Primariei, fie chiar la DMSSF. Au fost si cazuri in care mamicile nu au stat dupa angajatori si au venit singure cu documentatia necesara, desi nu era obligatia lor sa faca acest lucru. Cu toate acestea, inca mai sint 1.400 de mamici care, la acest moment, sint descoperite si risca sa nu-si primeasca indemnizatia. "Pe data de 15 ianuarie, Directia va trebui sa trimita fundamentarea, prin care solicita bani pentru acordarea acestei prestatii, in baza documentelor pe care le-am primit. Atita timp cit nu avem toate dosarele, este clar ca nu vor primi bani decit cei care au depus aceste documente. Mamicile nu vor pierde banii, dar ii vor primi cu intirziere. Banii pentru luna ianuarie, ii vom plati in februarie. Cei care nu vor depune dosarele pina pe data de 15 ianuarie, nu vor primi bani in februarie, ci in martie. Am trimis adrese catre toti angajatorii, prin care i-am instiintat sa depuna documentatia necesara pina pe data de 15 ianuarie, dar ei au refuzat sa-si faca datoria. Nu-i puteam sanctiona in nici un fel si din acest motiv nici nu se grabesc sa faca acest lucru. La ghiseele noastre nu a fost imbulzeaza si acest lucru reiese si din numarul mic de dosare pe care le-am primit", a mai adaugat Veronica Macri, director executiv al DMSSF Braila.

Tot la mina angajatorilor

Noul act normativ, care stabileste ca plata acestei prestatii nu va mai fi facuta de angajatori, ci de DMSSF, ar fi trebuit sa le scuteasca pe mamici de surprize neplacute. Este bine stiut faptul ca, in legislatia anterioara, angajatorii erau cei care le plateau mamelor indemnizatia, fie ca aceasta se deducea din datoriile pe care le aveau de platit la stat, fie ca solicitau fonduri de la Casa Judeteana de Pensii, acolo unde nu puteau acoperi intreaga suma. Pentru ca banii erau pe mina lor si legistatia nu prevedea sanctiuni pentru cei care refuzau sa plateasca la timp indemnizatia, angajatorii intirziau cu platile chiar si citeva luni. De la 1 ianuarie, mamicile nu ar mai fi trebuit sa-si faca probleme in aceasta privinta, deoarece indemnizatia urma sa fie platita prin posta. Cu toate acestea, se pare ca tot vor fi nevoite sa stea la mina angajatorilor, deoarece ei trebuie sa depuna lunar, la Primarie, o serie de documente in baza carora DMSSF Braila va solicita fonduri pentru plata indemnizatiilor.
Reamintim ca documentatia necesara acordarii indemnizatiei pentru cresterea copilului se depune, dupa caz, la Primaria comunei, orasului, municipiului pe raza careia/caruia solicitantul isi are domiciliul sau resedinta. Primaria are obligatia sa depuna aceste documente la DMSSF Braila, pina pe data de 10 a fiecarei luni, pentru luna anterioara. Actele necesare sint: declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte ca celalalt parinte nu beneficiaza de indemnizatie sau stimulent; declaratie pe proprie raspundere a persoanei indreptatite ca sa se ocupe de cresterea si ingrijirea copilului din care sa reiasa ca acesta nu este incredintat sau dat in plasament unei alte persoane ori unui organism privat autorizat sau serviciu public; certificatul de incadrare intr-un grad de handicap al copilului si adeverinta eliberata de catre angajator sau, dupa caz, declaratie lunara pe proprie raspundere ca nu realizeaza venituri impozabile. Pentru cazurile noi, solicitantii trebuie sa depuna o cerere (formular de la Primarie); actul de identitate al solicitantului; certificatul de nastere al copilului si, dupa caz, livretul de familie; certificatul de persoana cu handicap al copilului (acolo unde este cazul) si alte acte necesare dovedirii calitatii care confera dreptul la acordarea prestatiei.
Cei care vor putea fi sanctionati pentru nerespectarea prevederilor OUG 148/2005 vor fi Primariile, pentru nedepunerea documentelor la DMSSF Braila pina pe data de 10 a fiecarei luni; conducerea DMSSF Braila, pentru nepunerea in plata a dosarului si beneficiarii care nu anunta, in termen de 5 zile, orice modificare survenita in documentatia depusa. Amenzile pot avea valori cuprinse intre 3 si 6 milioane de lei.




Categorie articol: 

Comentarii