Mergi la conţinutul principal

12.000 euro pentru replicile din bronz ale pieselor furate de pe soclul grupului statuar din Piaţa Traian

De înlocuirea pieselor din bronz furate de pe grupul statuar Traian din piaţa cu acelaşi nume se va ocupa tot specialistul care a lucrat la prima parte a proiectului. Este vorba de Dumitrel Pandrea. Iniţial, Primăria Brăila, cea care s-a ocupat de acest proiect, a organizat o procedură de selecţie de oferte, cu preţ de pornire a procedurii de circa 20.000 euro. În final, însă, a fost încheiat act adiţional la contractul iniţial câştigat de Dumitrel Pandrea, prin negociere directă, fără publicarea unui anunţ. Procedura de achiziţie publică finalizată prin act adiţional vizează, după cum am spus, realizarea unor copii fidele ale elementelor din bronz furate de pe soclul ansamblului statuar din Piaţa Traian. Este vorba despre 8 elemente din bronz, cu o suprafaţă totală de circa 2 mp, ce ar urma să fie recreate după imagini de detaliu pe care Primăria le pune la dispoziţia câştigătorului. Lista cuprinde 3 frize reprezentând scene din asediul cetăţii Sarmisegetusa, Columna lui Traian şi Lupa Capitolină împreună cu Romulus şi Remus, plus o cunună cu frunze de stejar cu lauri şi 4 aplice-ornament sub formă de scut circular cu frunze de stejar. Procedural, documentaţia aferentă realizării celor 8 copii va fi trimisă Comisiei Naţionale a Monumentelor pentru avizare. Abia după aceea se va trece la turnarea lor şi montarea pe poziţia finală în soclul grupului statuar, pentru a completa astfel proiectul de reabilitare a grupului statuar emblematic pentru oraşul nostru.
Pentru aceste lucrări Dumitrel Pandrea a negociat cu Primăria preţul de 52.045,9 lei fără TVA, adică echivalentul a circa 12.000 euro.
Reamintim că la finele anului trecut, hoţii de bronz au desprins mai multe piese de pe soclul grupului statuar din Piaţa Traian şi nici până acum nu au fost descoperiţi autorii. Furtul s-a întâmplat la ceva timp după ce municipalitatea lansase procedura de reabilitare a grupului statuar. În primăvara acestui an a fost anunţat şi câştigătorul acestui proiect, brăileanul Dumitrel Pandrea, cu menţiunea că din valoarea contractului semnat cu Primăria a fost scăzută contravaloarea lucrărilor de restaurare ce ar fi trebuit executate pentru cele 8 piese din bronz, dacă acestea nu ar fi fost furate. Concret, valoarea contractului iniţial a fost de 262.000 lei. Restauratorul şi-a terminat treaba, fără replicile furate, grupul statuar fiind dezvelit în cadru festiv în cursul lunii august, cu ocazia Zilelor Brăilei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro