Mergi la conţinutul principal

11 specialisti consulta toate gravidele din judet

Pentru ca la Braila exista un deficit de medici de specialitatea obstetrica-ginecologie, in special in teritoriu, medicii de la Maternitate au initiat o actiune de profilaxie, in vederea reducerii riscurilor la nastere, cit si pentru depistarea precoce a cazurilor de cancer de col uterin. In acest sens, medicii de la Spitalul de Obstetrica-Ginecologie au inceput o campanie, impreuna cu medicii de familie, de intensificare a controalelor de specialitate pe durata sarcinii, astfel incit sa poata fi depistate din timp cazurile care pot crea probleme la nastere gravidelor, dar si medicilor de la Maternitate.
Daca inainte de 1989 in judetul Braila erau 24 de medici de specialitate, in prezent sint doar 11 medici de obstetrica-ginecologie. Concomitent si numarul de nasteri s-a redus la jumatate, dar a crescut gravitatea problemelor cu care se confrunta medicii de specialitate.
Dr. Alexandru Balta, purtator de cuvint al Spitalului de Obstetrica-Ginecologie, ne-a spus in acest sens ca, intre timp s-a produs o discontinuitate a activitatii intre medicii de familie si medicii de specialitate si, din acest motiv, foarte multe gravide ajung direct la nastere, fara sa fi fost vazute niciodata de un medic ginecolog.
"Acest lucru este absolut grav si noi incercam, sub coordonarea dr. Vasile Salcudean, medic-sef sectie Obstetrica, o colaborare cu medicii din teritoriu, in sensul de a ne trimite toate gravidele pe care le au in zona, chiar daca unele dintre ele nu sint inscrise pe listele medicului de familie respectiv.
Chiar daca nu are medic de familie, gravida beneficiaza de gratuitate si trebuie ajutata si indrumata, pentru a putea preveni eventualele necazuri la nastere", ne-a declarat dr. Balta.
In acest sens, medicii de la Maternitate au inceput o campanie si, impreuna cu medicii de familie, au stabilit ca, pina la a sasea luna de sarcina, gravidele sa fie urmarite, consultate si diagnosticate de medicul de familie, iar in ultimul trimestru, toate gravidele trebuie sa ajunga macar o data pe luna la medicul specialist pentru consultatie, indiferent daca exista sau nu probleme in cursul sarcinii. In plus, pentru evitarea nasterilor neasistate sau la domiciliu, gravidele sint indrumate sa se prezinte la spital pentru internare cu citeva zile mai devreme decit data pe care o apreciaza pentru nastere.

Consultatii zilnice la policlinica Maternitatii

Pentru a consulta toate gravidele, zilnic, la policlinica din incinta Spitalului de Obstetrica-Ginecologie este un medic de specialitate atit dimineata, cit si dupa-amiaza, ne-a informat dr. Balta.
"Desi nu mai avem nici o policlinica din cele care erau, nu am abandonat munca de policlinica si, in fiecare dupa-amiaza consultatiile sint asigurate de dr. Calin Popescu, iar dimineata, in fiecare zi de luni pina vineri, un medic din spital asigura asistenta medicala la Policlinica din curtea Spitalului de Obstetrica-Ginecologie, prin rotatie.
Gravidele pot veni la consultatii cu sau fara bilet de trimitere si, chiar daca sintem putini medici, avem posibilitatea sa acoperim aceasta activitate", a mai adaugat dr. Balta. Potrivit sursei citate, gravidele cu risc, cele care lucreaza in ture etc. sint ajutate cu tratament sau li se recomanda, dupa caz, internare sau concediu medical.
Recent, medicii de la Maternitate au initiat cursuri de pregatire profesionala a medicilor de familie atit din oras, cit si din teritoriu.
Pentru medicii din muncipiu cursurile se tin la sediul Spitalului de Obstetrica-Ginecologie, iar in judet, actiunea a inceput la Ianca, Faurei si Insuratei, o contributie deosebita avind in acest sens Directia de Sanatate Publica si Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala (SECS) care a asigurat mulaje de foarte buna calitate pentru desfasurarea cursurilor.
Dupa cum ne-a informat dr. Balta, zilele trecute, la Ianca au participat la cursuri atit medicii din localitate, cit si cei din comunele limitrofe, care s-au aratat interesati ca, o data pe luna, gravidele din zonele respective sa fie consultate de un medic specialist.
"Daca facem profilaxie in teritoriu, gravidele cu risc sint in atentia medicilor de la Maternitate si problemele se rezolva bine la nastere.
Medicii de familie au obligatia, prin lege, sa vada toate femeile gravide, sa le urmareasca, sa le faca investigatii, sa le trateze si sa le trimita din timp la consult de specialitate sau pentru internare.
In cazul in care gravidele refuza indicatia medicala de control sau de internare, in fisa de urmarire a gravidei trebuie sa apara refuzul acesteia sub semnatura, pentru ca, in acest caz, trebuie ca si pacienta respectiva sa aiba gradul ei de responsabilitate daca evolutia nu este favorabila", apreciaza dr. Balta.
In aceste conditii, responsabilitatea unor evolutii nefavorabile nu mai cade in intregime asupra medicului de garda, care interneaza gravida, ci si aceasta trebuie sa aiba grija de sarcina pe care o poarta, prin respectarea indicatiilor medicilor care au consultat-o. In plus, prin colaborarea medicilor de specialitate de la Maternitate cu medicii de familie se urmareste si diagnosticarea precoce a cancerului genital, cancerului de col uterin.
"I-am indrumat pe medicii de familie ca, daca descopera leziuni la control, sa trimita gravida la specialist, intr-o faza incipienta", a concluzionat dr. Alexandru Balta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro