Mergi la conţinutul principal

„Eminescu să ne judece”, la Biblioteca Județeană

* manifestările sunt dedicate Poetului nepereche

 

Luni, 15 ianuarie 2018, începând cu ora 14.15, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” este programat evenimentul „Eminescu să ne judece”. În cadrul manifestării va avea loc un microrecital de canto și pian susținut de elevii Școlii de Artă „Vespasian Lungu” și prezentarea eseului „Doi autori față în față”, susținută de artistul plastic Hugo Mărăcineanu.

Tot luni, de la ora 16.00 va avea loc vernisajul expoziției „Donația Hugo Mărăcineanu”, în prezentarea prof. Viorel Coman.

Reamintim că, în luna septembrie 2017, pictorul Hugo Mărăcineanu a donat Bibliotecii Județene „Panait Istrati” din Brăila 30 de tablouri și 4 sculpturi în lemn, care pot fi admirate pe palierele scării de acces către cele 3 etaje ale clădirii. Expoziția este deschisă permanent publicului iubitor de artă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro