Mergi la conţinutul principal

„Drumurile judeţene au fost plombate în bătaie de joc”

• reacţie dură a consilierilor judeţeni din opoziţie, faţă de declaraţiile conducerii CJ, care se lăuda cu faptul că, anul acesta, s-au făcut reparaţii prin plombări pe 270 km de drumuri judeţene şi s-a turnat covor asfaltic pe alţi 17 km

 

Deşi noii şefi ai Consiliului Judeţean se declară mulţumiţi ceea ce au reuşit, de la preluarea mandatului, să facă pentru reabilitarea drumurilor aflate în administrarea instituţiei, consilierii din opoziţie atrag atenţia că situaţia nu e nicidecum aşa de bună cum e prezentată în declaraţiile oficiale. Reamintim că Francisk Chiriac ne-a declarat, zilele trecute, că, pe parcursul acestui an, s-au făcut reparaţii prin plombări pe 270 kilometri de drumuri judeţene, s-a turnat covor asfaltic pe 17 km şi s-au făcut pietruiri pe 5,2 km. Ieri, această declaraţie consemnată de cotidianul nostru a fost aspru criticată de unii consilieri judeţeni PNL, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Judeţean. Astfel, consilierul Marian Sârbu a spus că unele drumuri raportate ca fiind reparate sunt, de fapt, la fel de stricate ca înainte de executarea lucrărilor. „S-a acţionat în bătaie de joc, o groapă a fost plombată, iar alte câteva aflate în jurul ei au rămas neastupate”, a spus Sârbu.

Contactat de un reporter „Obiectiv” după finalizarea şedinţei, pentru a ne preciza unde anume a observat astfel de plombări făcute „pe sărite”, Marian Sârbu ne-a indicat drumul judeţean dintre localităţile Tătaru şi Bărăganu, sau pe cel dintre Tătaru şi Ciocile. „Sunt drumuri intrate în programul de plombări din anul acesta, dar care de fapt nici nu se pretează pentru astfel de lucrări, pentru că asfaltul este atât de îmbătrânit şi degradat încât plombele asfaltice nu au cum să rezolve problema. Acolo ar trebui de fapt turnat un strat de uzură, pe toată lăţimea drumului, nu să se arunce degeaba bani în plombări care oricum nu sunt făcute cum trebuie, fiindcă lângă plombele proaspăt turnate se pot observa numeroase gropi lăsate neastupate”, ne-a declarat consilierul judeţean Marian Sârbu.

Pe tronsoanele de drum judeţean menţionate de acesta, lucrările de reparaţii prin plombări au fost executate în toamna anului curent de firma „Cricons” SRL, deţinută de familia Stăncic din Galaţi, acţionarii mult mai cunoscutei „Tancrad” SRL. Şefii Consiliului Judeţean nu au putut confirma, ieri, dacă aspectele semnalate de consilierul PNL sunt reale sau nu. „Zilele acestea, mâine, poimâne, avem recepţia acestor lucrări. Până acum nu am ajuns în zonă să văd despre ce-i vorba, dar voi merge pentru recepţie, iar dacă plombările nu au fost executate corespunzător, constructorului i se va da termen pentru remedierea problemelor”, ne-a declarat vicepreşedintele CJ, Ionel Epureanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro