Mergi la conţinutul principal

”Braiconf” își caută un nou sediu. Terenul pe care se află fabrica actuală ar putea fi vândut către Kaufland

Fabrica de cămăși ”Braiconf”, cu o tradiție de peste 70 de ani în domeniu, vrea să se reinventeze, iar strategia acționarilor prevede, printre altele, relocarea activității de producție într-un alt sediu. Potrivit site-ului de știri ecoinomice wall-street.ro, actualul sediu, cu terenul aferent în suprafață de circa 10.000 metri pătrați, ar putea fi vândut către retailerul Kaufland, contra unei sume de 7 milioane de euro. Înainte de a fi pusă efectiv în practică, tranzacția trebuie aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor, programată pentru data de 12 aprilie a.c., informează wall-street.ro. Potrivit site-ului respectiv, președintele Braiconf, Siviu Dumitrache, a precizat că intenția acționariatului este de a muta activitatea într-un alt sediu, situat în zona centrală a Brăilei. Sunt mai multe variante luate în calcul: achiziționarea și renovarea unei clădiri vechi, cu arhitectură clasică, sau cumpărarea unui teren și construirea unui nou sediu, de la zero.

”Analizăm 4 clădiri istorice de producție și 4 loturi de teren în zona centrală. Ne-am dori foarte mult să reușim să renovăm una dintre aceste clădiri istorice, să o transformăm în noul sediu Braiconf și astfel să o redăm comunității, să o readucem la viață. Braiconf înseamnă tradiție, înseamnă istorie, dar și adaptare la prezent și simțim că s-ar potrivi să aducem o clădire istorică la viață și să completăm prin arhitectură tot ce simbolizează marca noastră. În prezent analizăm aceste opțiuni și, până la finalul lunii martie, vom lua o decizie. (...) Noul sediu al fabricii Braiconf va fi tot în Brăila, în zona centrală, nu suntem interesați să relocăm producția la marginea orașului, în așa-zisele „panouri sandwich”, nu ne reprezintă. Angajații Braiconf vor avea spații mai frumoase de lucru. Vrem să investim în acest sector pentru a-i da o șansă, pentru a avea proiecte care să antreneze echipa, dar și să asigure o marjă corectă pentru o mai bună remunerație a colectivului. Astfel, prin noua strategie Braiconf, ne propunem un proiect frumos în primul rând și un proiect profitabil în același timp, de care să ne bucurăm și care să aibă stabilitate în timp, pe termen lung și foarte lung”, a declarat Dumitrache pentru wall-street.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro