Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

“Spadasinul” din Movila, condamnat de 13 ori pentru violență

* procurorul Mircea Ciutac l-a trimis în judecată pe recidivistul Georgel Săndel Cot, individ deosebit de periculos, arestat de data aceasta pentru lovire sau alte violențe, folosirea fără drept de obiecte periculoase și distrugere * la trei zile de la eliberarea din penitenciar, Cot l-a atacat și l-a snopit în bătaie pe un consătean * câteva zile mai târziu, înarmat cu o macetă, a provocat un scandal monstru într-un bar, l-a lovit cu toporul pe un vecin și i-a distrus acestuia poarta

 

 

Individ condamnat de 13 ori pentru infracțiuni comise cu violență (vătămare corporală, tulburarea liniștii publice, lovire, distrugere, violare de domiciliu și tentativă de tâlhărie), recidivistul Georgel Săndel Cot, 26 de ani, care i-a terorizat pe gospodarii din Movila Miresii, a fost arestat și trimis în judecată, de data aceasta pentru lovire sau alte violențe (două victime), port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și distrugere.

După ce a fost liberat condiționat din penitenciar, Cot a rezistat în libertate doar trei zile, apoi l-a bătut măr pe un consătean. Câteva zile mai târziu, a pus mâna pe o sabie (macetă) și a provocat scandal într-un local, apoi a înșfăcat un topor și l-a lovit pe un vecin care încercase să-l liniștească, provocându-i acestuia o rană la antebrațul stâng și distrugându-i, totodată, poarta de acces în curte.

Împotriva recidivistului de la Movila au mai fost depuse alte patru plângeri penale (pentru distrugere, amenințare, respectiv tentativă de viol). În toate cele patru cazuri, însă, persoanele vătămate au preferat să renunțe la acuzații și să-și  retragă plângerile. Ancheta penală în dosarul “Cot” a fost coordonată de procurorul criminalist Mircea Ciutac, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

 

Ultimele “isprăvi” ale pușcăriașului Cot

 

Georgel Săndel Cot a fost condamnat ultima dată la 2 ani de închisoare cu executare, liberându-se din penitenciar pe data de 21 noiembrie 2017, cu un rest de pedeapsă de 59 de zile de închisoare (rămase neexecutate). După numai trei zile, a comis-o din nou.

Astfel în seara zilei de 24 noiembrie 2017, Cot se afla în fața cafe-barului “La Puiu” din Movila Miresii, împreună cu alți indivizi de teapa lui, toți manifestându-se agresiv și căutând să facă scandal. În jurul orei 21:00, și-au făcut apariția doi săteni, Alexandru Mitu și Costinel Gagu, care au intrat în local. Au fost urmați de recidivistul Georgel Săndel Cot, care și-a întrebat amicii, în batjocură, dacă să-l bată pe Mitu acolo, în cafe-bar, sau să-l snopească afară, în stradă. Procurorul de caz precizează:

“Imediat după aceea, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate Mitu Alexandru lovituri de pumn multiple în cap, după care a ieșit din nou în fața localului și a continuat să se manifeste zgomotos și agresiv. Martorul G. Costinel a părăsit localul, iar persoana vătămată l-a chemat pe martorul G. Ionuț Marian, rugându-l să-i asigure transportul, temându-se să iasă din cafe-bar. După ce martorul a ajuns cu autoturismul la bar, persoana vătămată a ieșit, iar inculpatul a încercat să o lovească din nou”.

Supărat că n-a putut să-l lovească iarăși pe Mitu, pușcăriașul a aruncat cu un pahar în parbrizul mașinii (proprietarul, însă, a renunțat la acuzații).

În seara zilei de 4 decembrie 2017, în jurul orei 19:30, Georgel Săndel Cot, a intrat din nou în barul “La Puiu”, de data aceasta înarmat cu o sabie tip maceta, de 69 centimetri, pe care, culmea, o ținea ascunsă în pantalon. Imediat ce a intrat în local, Cot a scos maceta și a început să o agite, provocator. La scurt timp, el a băgat, din nou, sabia în pantalon și a ieșit în fața cafe-barului.

Potrivit anchetatorilor, în acel moment, vecinul scandalagiului, Guță Nedelcu, s-a apropiat de el, cu intenția de a-l liniști. Mort de beat, inculpatul a scos sabia și l-a întrebat dacă vrea să se bată cu el. Mai apoi, recunoscându-l, s-a mai calmat, ba chiar i-a dat maceta de bunăvoie, iar Nedelcu i-a înmânat-o fiului său, care se afla în apropiere, în autoturism.

Aparent, Cot își venise în fire. A plecat încet spre casă, dar, după câteva minute, s-a dezlănțuit. “Persoana vătămată Nedelcu Guță și fiul său l-au ajuns din urmă pe inculpat. Au constatat că acesta se manifesta zgomotos și agresiv gesticulând, lovindu-se cu capul de garduri (!) și strigând, nemulțumit de faptul că fusese deposedat de sabie. Încercând în continuare să-l determine pe inculpat să meargă acasă, persoana vătămată a coborât din mașină, l-a liniștit din nou pe inculpat (i-a promis că-i va restitui sabia) și l-a însoțit pe jos până în fața locuinței persoanei vătămate”, precizează procurorul criminalist.

 

Scandalagiul a ajuns în Arestul IPJ

 

După ce a ajuns acasă, recidivistul și-a amintit că a fost dezarmat de sabie și, enervat la culme, a luat un topor și un hârleț și s-a îndreptat către gospodăria familiei Nedelcu, hotărât să se răzbune, proferând insulte și amenințări.

Vecinul său Guță s-a apropiat de poartă, moment în care a fost atacat cu săbăticie. Cot și-a lovit vecinul cu toporul, peste poarta care are o înălțime de un metru și jumătate. Din fericire, victima s-a retras la timp, parând, totodată, lovitura cu antebrațul stând. Deși rănit la braț, Guță Nedelcu a pus mâna pe o furcă și a încercat să se apere. În acest timp, recidivistul și-a vărsat nervii pe poarta vecinului, pe care a lovit-o cu toporul, degradând-o.

În scurt timp, la fața locului au sosit două echipaje de poliție, după ce familia Nedelcu a apelat numărul pentru urgențe 112. Georgel Săndel Cot a fost capturat și dus în Arestul IPJ Brăila în ziua de 7 decembrie 2017. A doua zi, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit anchetatorilor, Guță Nedelcu a suferit leziuni la antebraț care au necesitat o săptămână de îngrijiri medicale. Autorul infracțiunilor a recunoscut mare parte din acuzațiile aduse. A negat, însă, că ar fi lovit și că ar fi degradat poarta vecinului.

Dosarul lui Cot a fost trimis instanței de judecată. 

 

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii