Mergi la conţinutul principal

“Rapsodie în doi” în stagiunea estivală a teatrului brăilean

• noul proiect al Teatrului „Maria Filotti” în stagiunea estivală este realizat după piesele lui Dumitru Solomon şi Teodor Mazilu

 

Conceput special pentru Stagiunea de vară, noul proiect “Rapsodie în doi” va cuprinde două spectacole diferite, dar care sunt dedicate aceleiaşi teme, “Avatarul cuplului în zilele noastre”, adică întâmplări între un el şi o ea, fie din universul familial, fie în ipostază de îndrăgostiţi, fie în ipostază de afacerişti. Premiera primului spectacol “Rapsodie în doi” va avea loc sâmbătă, 18 iulie, pe scena din Strada Mihai Eminescu, iar a celui de-al doilea spectacol, în acelaşi loc, în data de 25 iulie.

Pentru acest proiect, regizorul Lucian Sabados s-a oprit la doi mari autori români, Dumitru Solomon şi Teodor Mazilu. Primul spectacol din acest generic este compus din piesele “Frumos e în septembrie la Veneţia” de Teodor Mazilu şi în integralitate “Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon.
Din distribuţia primului spectacol, care va fi numit generic “Rapsodie în doi – I”, în ordinea intrării în scenă, fac parte următorii actori: Liviu Pintileasa, Ramona Gîngă, Nicholas Caţianis, Blanca Doba, Adrian Ştefan, Monica Ivaşcu, Marcel Turcoianu, Elena Andron, Zane Jarcu, Cătălina Nedelea, Flori Popa, Dan Moldoveanu, Valentin Terente, Emilia Mocanu şi Silvia Tariq.
Al doilea spectacol din acest proiect este compus din textele “Frumos e în septembrie la Veneţia” de Teodor Mazilu şi un colaj de cinci scene din faimoasa comedie a aceluiaşi autor, “Proştii sub clar de lună”.
Distribuţia acestui spectacol, în ordinea intrării în scenă: Liviu Pintileasa, Ramona Gîngă, Emilian Oprea, Mihaela Trofimov, Corina Borş, Silviu Debu şi Narcisa Novac. Conceptul de spectacol, alegerea textelor, coordonarea regizorală şi scenografia aparţin lui Lucian Sabados, pe muzica originală a lui Cornel Cristei şi vocea Wanessei Radu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro