Mergi la conţinutul principal

“Raidul” hoţilor de telefoane prin Spitalul 3

• mai mulţi pacienţi ai unităţii spitaliceşti s-au trezit fără mobile • incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, într-un salon al secţiei Cardiologie • şefa spitalului a aflat abia vineri despre furt şi aştepta informarea în scris de la personalul secţiei • la poliţie nu a fost înregistrată nicio plângere până vineri după amiază, însă oamenii legii s-au sesizat din oficiu

 

Mai mulţi pacienţi internaţi la secţia Cardiologie din corpul B al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila (sau fostul Spital 3 cum este cunoscut brăilenilor - n.r.) s-au trezit fără telefoane mobile. Incidentul a avut loc în noaptea de 2 spre 3 mai, adică miercuri spre joi. Potrivit unui utilizator care a postat pe reţeaua de socializare Facebook păţania pacientelor de la Cardiologie, o femeie internată într-un salon din spitalul 3 s-a dus, noaptea, la toaletă, iar când s-a întors a vrut să se uite pe telefon, ca să afle cât este ceasul. Numai că, surpriză, nu şi-a mai găsit mobilul. A dat “alarma” în salon, iar colegele ei, speriate, au început să-şi caute telefoanele. Culmea, şi lor le fuseseră sustrase bunurile. Dimineaţă, una dintre paciente s-a externat şi a mers la o vecină pentru a o ruga să sune la operatorul de telefonie mobilă pentru a-i opri abonamentul. Întâmplarea a fost povestită pe Facebook. “Şi cea mai mare aroganţă a hoţului: astăzi (joi - n.r.), în jurul orei 14, a vorbit pe un telefon furat. Relaţia a fost obţinută de la operatorul de telefonie mobilă unde avea abonamentul unul dintre pacienţi”, a scris femeia care a ajutat-o pe una dintre păgubite să închidă abonamentul.

Până vineri după amiază, la poliţie nu fusese înregistrată nicio plângere în acest sens. Tot vineri, am luat legătura cu managerul SJU Brăila, dr. Delia Râşnoveanu, care ne-a confirmat incidentul. “Acum am aflat despre acest incident. Două paciente au anunţat personalul de la secţia Cardiologie că le-au fost furate telefoanele mobile. Aştept informarea în scris a celor de la secţie, pentru a putea continua demersurile”, ne-a declarat şefa spitalului.

Acest incident nu este singular, din păcate. Potrivit unor surse, în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, o angajată a spitalului a rămas fără poşetă, în timp ce se afla la secţia de medicină internă. Victima a reclamat furtul la poliţie, imediat. Oamenii legii au început cercetările, însă nu au găsit autorul până în prezent.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila are patru corpuri în trei locaţii: corpurile A şi C pe şoseaua Buzăului, corpul B este fostul Spital 3, pe strada Pietăţii, iar corpul D este maternitatea. Unitatea sanitară a încheiat contract cu o firmă de pază brăileană.

Chiar dacă niciun păgubit nu a depus plângere la poliţie, oamenii legii s-au sesizat din oficiu şi au deschis dosar penal pentru furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro