Mergi la conţinutul principal

“Photo Hunt” prin centrul oraşului, cu Asociaţia “Jugendverein” Brăila

• pe baza unor indicii, tinerii au avut misiunea de a găsi şi fotografia mai multe obiective din centrul Brăilei • la “Vânătoarea de fotografii” au participat cinci grupe, iar echipa câştigătoare a fost formată din patru elevi de la “Bălcescu”

 

Liceenii din Asociaţia “Jugendverein” Brăila (Asociaţia Tinerilor din Brăila), filială a Asociaţiei Gutenberg Cluj, au demonstrat că se descurcă foarte bine nu doar cu limba germană, ci şi cu istoria celor mai frumoase obiective din centrul oraşului. La debutul celui de-al doilea an de activitate, sâmbătă, 21 octombrie, membrii asociaţiei au organizat o activitate dinamică: “Photo Hunt” (“Vânătoare de fotografii”). Împărţiţi pe echipe, tinerii au avut misiunea de a găsi şi fotografia mai multe obiective din centrul Brăilei, pe baza unor indicii primite pe aplicaţia Snapchat. Teatrul “Maria Filloti”, Biserica Greacă sau Biblioteca Judeţeană sunt doar câteva dintre clădirile la care trebuia să ajungă concurenţii. După ce au rezolvat toate indiciile, tinerii s-au întors la punctul de întâlnire, care a fost Ceasul din Centru. Cursa a fost una contracronometru, astfel că echipa care a reuşit să identifice şi să fotografieze cel mai repede obiectivele a fost desemnată câştigătoare.

La “Vânătoarea de fotografii” au participat 21 de elevi de liceu. La finalul cursei a fost desemnată câştigătoare o echipă formată din patru elevi de la “Bălcescu”: Arina Dumitru, Tiberiu Vrânceanu, Bogdan Daniel şi William Toader.

Următorul proiect al Asociaţiei “Jugendverein” Brăila va avea loc în luna noiembrie şi va fi un festival de film, eveniment ce se va desfăşura în toate filialele din ţară. Corina Andreea Preda, co-fondatorul asociaţiei şi elevă în clasa a XI-a la “Bălcescu”, ne-a spus că pregăteşte şi alte proiecte frumoase, mai ales că numărul membrilor a crescut. În viitor, Asociaţia “Jugendverein” Brăila va colabora şi cu colegii din Galaţi.

Şi în acest an elevii de liceu sunt invitaţi să se alăture comunităţii tinerilor iubitori de limba germană şi să participe la proiectele organizate de aceştia. Mai multe informaţii puteţi afla pe pagina de Facebook Corina Andreea Preda sau la adresa de e-mail jugendvereinbraila@gmail.com.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro