Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

“Pentru minister, elevii sunt doar nişte date”

• susţine Alexandru Chivu, olimpic internaţional la Geografie

 

În urmă cu o lună, Alexandru Chivu a participat la Olimpiada Internaţională de Geografie, unde a înregistrat o mare victorie: medalia de bronz. Rezultate notabile la competiţii internaţionale a avut şi anul trecut, când a câştigat medalia de argint la Balcaniadă. Tânărul participă la olimpiade încă din clasa a 8-a, geografia devenind pentru el un stil de viaţă. Am dorit să ştim ce se ascunde în spatele unei astfel de performanţe, ce sacrificii trebuie făcute şi cum vede el un sistem educaţional mai eficient, indiferent dacă vrei şi poţi să faci performanţă sau nu. Răspunsurile le aflaţi în cele ce urmează.

 

- Acum o lună te-ai întors de la Olimpiada Internaţională de Geografie. Cum a fost experienţa?

- A fost o experienţă foarte frumoasă, inedită, fiind şi în Hong Kong, în partea cealaltă a lumii, cu o cultură total diferită. În plus, am fost copii din 48 de ţări, iar campusul în care am stat noi a fost un fel de centru multicultural. Am avut trei probe: proba scrisă, proba de teren şi proba multimedia. Proba scrisă este de 3 ore, proba de teren durează o zi. Practic sunt şase ore, care se împart: 3 ore pentru proba pe teren efectiv şi 3 ore de fieldwork analisys (n.m. - analiza studiului de teren), în care ei ne dau imagini din satelit şi anumite informaţii despre zonele în care am fost şi noi răspundem la un set de întrebări.

- Pentru cei care nu ştiu, ne poţi spune ce îţi aduce participarea la olimpiade?

- Amintiri, prieteni, mai multă cunoaştere, e o experienţă inedită, nu se compară cu nimic. Şi e o modalitate foarte bună să înţelegem globalizarea, fiind atât de multe culturi împreună, dar în acelaşi timp păstrându-ne identitatea.

 

“Oamenii nu trebuie să se uite la rezultat, ci la cât se munceşte ca să ajungi la un astfel de rezultat.”

- Totuşi, performanţa la un nivel atât de înalt nu e uşoară. Tu ai făcut sacrificii în viaţa de zi cu zi, presupun.

- Da, nu am mai ieşit în oraş aşa de mult. Mi-am sacrificat timpul, m-am culcat târziu, m-am trezit devreme dimineaţa. Efortul e unul mare. Oamenii nu trebuie să se uite la rezultat, ci la cât se munceşte ca să ajungi la un astfel de rezultat. Cea mai grea perioadă e cea cu judeţeana şi cu naţionala, în martie-aprilie, când eşti pe ultima sută de metri, trebuie să te concentrezi numai pe olimpiadă, să nu mai stai, neapărat, cu anumite persoane. Unii nu înţeleg efortul pe care îl depui şi apar discuţii. Chestiile astea te pot devia puţin. De aceea, mulţumesc părinţilor mei pentru că m-au ajutat să depăşesc momentele mai grele, de asemenea doamnei profesoare Mariana Coman şi profesorilor de la pregătirea lotului, de la Iaşi, Dorin şi Cornelia Fiscutean.

- Ce ţi-ai dori să ştie lumea despre tine, dincolo de statutul tău de olimpic internaţional?

- Sunt un copil normal, care face de toate. Nu stau mereu în casă şi învăţ. Am şi ieşit în oraş, am fost plecat în excursii, am fost în Vamă cu prietenii. Acum câţiva ani am avut un comentariu la un articol, “Rezultate frumoase, dar păcat că nu a avut copilărie”. Asta nu e adevărat. Eu am avut copilărie.

- Din partea şcolii ai primit susţinere?

- Da, din partea doamnei diriginte mai ales. Ea m-a susţinut pe tot parcursul anului şcolar, nu am avut probleme cu profesorii şi dumneaei a ţinut mult la chestia asta.

- Ţi-ar fi plăcut, totuşi, să fii susţinut şi în alt mod, de şcoală sau de sistem în sine?

- Da. Eu consider că, de la un anumit nivel, când se termină învăţământul obligatoriu, din clasa a 11-a, şcoala ar trebui să îţi permită să alegi tu trei materii, exact ceea ce îţi place ţie. Dar la materiile pe care le alegi, care te pasionează, să înveţi maxim. La materiile de BAC, dacă vrei 10, depui un efort. Dacă vrei 6-7, şcoala să îţi asigure un anumit nivel. Pe restul, să le ştii la un nivel minim şi să nu conteze, să nu-ţi influenţeze parcursul viitor.

- Deci crezi că nu există, deocamdată, destulă libertate.

- Nu, nu există. Pentru mine a existat, datorită performanţelor pe care le-am avut încă din gimnaziu. Dar pentru un copil de clasa a 9-a, chiar de clasa a 10-a, care descoperă că vrea să facă matematică, de exemplu, şi nu a avut în trecut performanţe, e foarte greu. Şi nu consider că e un lucru ok. Un sistem de consiliere bine pus la punct ar fi un mare ajutor, fiecare şi-ar găsi o pasiune. În plus, schimbarea ar trebui să se facă gradual. Dacă se schimbă liceul, să se schimbe şi celelalte cicluri, să nu mai existe o generaţie de sacrificiu. Ăia sunt pierduţi, n-a mers, hai că mai băgăm încă o tură... Nu. Schimbările trebuie să fie gândite foarte bine. Pentru minister, generaţiile sunt nişte date. Or, copiii nu sunt date. Nicio generaţie nu merită sacrificată.

 

“Sistemul de învăţământ de stat nu este un sistem al vârfurilor”

 

- Revenind la statutul tău de olimpic internaţional, crezi că statul te apreciază destul?

- Pot spune că da. Adică nu suntem ignoraţi. Ne premiază, şi ne premiază consistent. Ne dă o bursă în decembrie, la premierea olimpicilor internaţionali la Bucureşti, apoi ne dă bursa Meritul olimpic, o anumită sumă de bani, în funcţie de salariul minim pe economie, în fiecare lună, timp de un an.

- Dar dincolo de partea financiară?

- Nu! N-am fost convocat nicăieri, dar nici n-am simţit nevoia. Ar putea să ne întrebe pe noi, olimpicii internaţionali, ce părere avem despre sistem, dar pentru o imagine reală, completă şi relevantă a sistemului ar trebui întrebaţi toţi elevii. Sistemul de învăţământ de stat nu este un sistem al vârfurilor. Probabil mai puţin de 10% dintre elevi vor fi vârfuri. Statul trebuie să asigure faptul că toţi copiii pot lua peste 5. Într-o societate, toate meseriile sunt importante şi nu toată lumea trebuie să urmeze o facultate. Alţii au o pasiune şi le place să meşterească sau să fie mecanici. Nu e absolut deloc greşit să faci o şcoală profesională.

 

“Dacă e Cambridge pe primul loc, acolo mă duc”

 

- Mai departe, ştiu că îţi doreşti să urmezi studiile superioare la Cambridge. De ce ai hotărât să studiezi acolo?

- Am intrat pe topul universităţilor şi am văzut că pe Geografie, Cambridge e pe primul loc. Dacă e Cambridge pe primul loc, acolo mă duc. Deşi, în clasa a opta îmi era imposibil să mă gândesc la Cambridge, dar în clasa a 10-a am avut o prietenă care a intrat la drept la acolo şi nu mi s-a mai părut atât de sus. Adică am înţeles că la Cambridge nu intră numai elita elitei, geniile.

- Ai emoţii pentru admitere?

- Da, am emoţii pentru interviu. Chiar dacă dai teste, ai personal statement-ul, olimpiadele care te recomandă, totul se rezumă la interviu. Am un coleg de lot care a ajuns a doua oară la internaţională la geografie şi a luat aur, într-un an a fost la internaţională la ştiinţele pământului şi apoi la astronomie. A aplicat la Cambridge şi nu a intrat. Ei vor să te vadă cum gândeşti, asta e cel mai important. Nu contează neapărat să ai răspunsul corect, ci să încerci. Până la urmă, la facultate mergi să înveţi. Dacă eşti atotştiutor, nu ai nevoie de ei.

- Ai luat vreodată în calcul o facultate în România?

- De când m-am gândit la Cambridge, nu.

 

“Vreau să mă întorc în România”

 

- După facultate vrei să rămâi în Marea Britanie?

- Da, am în plan să rămân până prind experienţă, şi după vreau să mă întorc în România. Visul meu ar fi să lucrez în politica externă. Aş putea să lucrez într-o instituţie la nivel internaţional, cum ar fi ONU sau UE, să lucrez în diplomaţie ca ambasador, sau nu m-ar deranja să fiu ministru de externe. Pe mine mă interesează mai mult geografia umană decât cea fizică, şi din geografia umană cel mai mult îmi plac geopolitica şi urbanizarea. Din partea de geografie fizică îmi plac problemele de mediu, tot ce ţine de climate change (n.m.- schimbarea climatică).

- Ce ţi-ar plăcea să vezi în Brăila, astfel încât să te facă să te întorci?

- Mai multă viaţă, mai multe activităţi. Şi cel mai mult mi-ar plăcea să văd un oraş turistic. Eu aş dezvolta infrastructura, tot ce ţine de drumuri. În plus, să fie organizate tururi şi evenimente care să pună în valoare oraşul şi care să fie mediatizate la nivel naţional. Avem 7-8 festivaluri internaţionale, dar care nu sunt mediatizate aproape deloc dincolo de Brăila. Iar clădirile din centrul vechi ar trebui să fie renovate. Din asta ar trebui să facă o prioritate Primăria.

- În general, de ce pleacă olimpicii din ţară?

- Simplu: pentru că universităţile din afară sunt net superioare celor din România. De ce să stau 10 ore pe zi la şcoală, când nici la liceu nu stau atâta? Plus că trebuie să mai lucrez şi separat. Eu compar munca unui elev cu cea a unui adult. Un adult munceşte 8 ore. Un elev lucrează mai mult de 8 ore pe zi. Or, de ce să merg la o facultate care are aceleaşi practici? Dau exemplul geografiei. Din câte am auzit, în România, materia de la facultate aprofundează materia din liceu. Eu caut o altă abordare, mult mai practică. La momentul actual, tot ce ţine de climate change, de urbanizare, de geopolitică e foarte important la nivel global. (A consemnat Corina Andreea PREDA).

 

NOTĂ: Corina Andreea PREDA , absolventă a Colegiului Naţional “Nicolae Bălcescu”, este, în prezent, studentă în anul întâi la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, specializarea germană-norvegiană. A participat la olimpiada naţională de limba germană modernă şi este activă în societate prin numeroasele activităţi de voluntariat în care se implică.

 




Categorie articol: 

Comentarii