Mergi la conţinutul principal

“Obiceiuri de iarnă în ţările Uniunii Europene”

• acesta este titlul unui concurs de prezentări power-point organizat de Prefectura Brăila • mâine, în Sala Rondă a Prefecturii, se desfăşoară etapa finală

 

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Prefectura Brăila a desfăşurat concursul “Obiceiuri de iarnă în ţările Uniunii Europene”. Concursul s-a adresat claselor IX-XII şi a constat în realizarea de către elevii de liceu a unui material power-point

în care să prezinte unul sau mai multe obiceiuri dintr-o ţară membră UE (cu excepţia României), iar prezentarea orală a materialului să se facă în limba oficială a ţării alese.

Mâine, începând cu ora 14.30,  21 de liceeni îşi vor susţine prezentările power-point în Sala Rondă a Prefecturii, iar la finalul lor va avea festivitatea de premiere.

“Având în vedere politicile Uniunii Europene în ceea ce priveşte multiligvismul şi diversitatea culturală, precum şi libertatea de mişcare a cetăţenilor în statele membre ale acesteia, este imperios necesară conştientizarea importanţei, pentru devenirea personală, a învăţării/cunoaşterii a cel puţin unei limbi străine de către elevi şi tineri. De asemenea, este ştiut faptul că educaţia informală şi cunoştinţele primite de la egali au un mare impact asupra dobândirii/fixării de cunoştinţe, abilităţi şi aptitudini”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro