Mergi la conţinutul principal

“O zi bună este atunci când toţi ne întoarcem acasă”. Pompierii brăileni şi gălăţeni, împreună pentru Viorel Dima

• semimaratonul caritabil la care participă lucrători ISU din ambele judeţe este dedicat pompierului brăilean Viorel Dima, diagnosticat recent cu o boală gravă • evenimentul este programat pentru data de 14 decembrie, fiind organizat la iniţiativa unui gălăţean care s-a mai implicat într-o acţiune similară ce va avea loc pe 1 Decembrie, pentru un militar din cadrul  Batalionului 300 Infanterie Mecanizată “Sfântul Andrei” din Galaţi

 

Pompieri brăileni, alături de gălăţeni, vor alerga în cadrul unui semimaraton, în data 14 decembrie, pentru a-l ajuta pe colegul lor Viorel Dima, în vârstă de 43 de ani, care a fost diagnosticat recent cu o boală foarte gravă. Tată al unei fete de 13 ani, pompierul brăilean are numeroase misiuni de salvare la activ, însă acum are, la rândul său, nevoie de ajutorul semenilor, deoarece trebuie să urmeze o cură cu citostatice ce presupune costuri de circa 32.000 de euro, bani pe care familia sa nu îi deţine. După cum v-am mai informat, pe reţeaua de socializare Facebook a fost creată o pagină de donaţii online, unde sunt ataşate inclusiv documente medicale doveditoare, link-ul fiind: https://www.facebook.com/donate/189713618584579/2061086394005554/

De asemenea, există şi alternativa contului bancar deschis la BRD, pe numele soţiei Dima Loredana Adriana.

Cont în LEI: RO26BRDE090SV54344450900

Cont EURO: RO22BRDE090SV54344530900

Cursa de pe 14 decembrie va începe din faţa sediului ISU Galaţi şi se va termina, după câteva ore, în faţa sediului ISU Brăila. “Evenimentul nu este o competiţie sportivă, este una umanitară, din solidaritate pentru colegul nostru de la ISU Brăila, Viorel Dima”, anunţă organizatorul evenimentului, gălăţeanul Laurenţiu Cobzaru.

Acesta s-a implicat şi în organizarea cursei pe care o vor face, pe 1 Decembrie, mai mulţi militari din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată “Sfântul Andrei din Galaţi, dar şi militari din Brăila, de la Poligonul Smârdan până în centrul Brăilei, la statuia Ecaterinei Teodoroiu. Evenimentul sportiv este dedicat Zilei Naţionale, dar are şi o latură caritabilă, participanţii încercând astfel să atragă atenţia asupra unei campanii umanitare dedicate unui coleg de-al lor măcinat de o boală gravă, coleg care are mare nevoie de sprijin financiar. Traseul de alergare va fi: Poligonul Smârdan - Mihail Kogălniceanu - Smârdan - pod viaduct Sidex Galaţi - Centura Galaţiului - pod Siret - digul Galaţi - Brăila - Piaţa Independenţei din Brăila. Infanteriştii gălăţeni invită cât mai mulţi militari, atât din Garnizoana Galaţi cât şi din Garnizoana Brăila să se înscrie în această cursă caritabilă.

Caporalul Marcel Roşu din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată “Sfântul Andrei a fost diagnosticat cu o afecţiune la sistemul nervos al coloanei vertebrale. Din cauza complicaţiilor, militarul s-a ales cu incapacitate locomotorie de la brâu în jos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro