Mergi la conţinutul principal

“Muzeul Ianca”, la ceas aniversar

• instituţia de cultură împlineşte, pe 1 decembrie, 20 ani de activitate

 

“Muzeul Iaca” împlineşte două decenii de activitate. Pe 1 decembrie instituţia sărbătoreşte 20 ani de la inaugarerea spaţiului în care astăzi găzduieşte evenimente şi expoziţii pe teme istorice.

Cel care a pus bazele acestui muzeu în oraşul Ianca este profesorul Ion M. Bărbuceanu, care şi-a propus ca activitatea şi dezvoltarea muzeului să se facă prin valorificarea patrimoniului local, pe trei direcţii: Etnografie, Aviaţie şi Donaţia de Artă a Georgetei Crainic, fiică a localităţii.

“Drumul parcurs nu a fost uşor dar, dacă nu aş fi beneficiat de sprijinul de specialitate al Muzeului Brăila, al colaborării cu autorităţile locale şi judeţene, la care trebuie adăugat şi curajul de a întocmi şi de a se înscrie în concursuri de accesare de proiecte cu finanţare nerambursabilă, Muzeul Ianca nu ar fi fost ceea ce este astăzi”, ne-a declarat prof. Ion M. Bărbuceanu.

Treptat, s-a reuşit amenajarea secţiilor de etnografie, de artă şi de aviaţie.

Ca proiecte accesate, Muzeul Ianca a obţinut finanţare atât de la Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean (cele mai multe), cât şi de la sponsori şi “fii ai localităţii răspândiţi prin diferite locuri din ţară”.

Printre proiectele derulate de muzeu menţionăm: “Gospodăria ţărănească din zona de câmpie a Brăilei”, “Ianca - Centenar, Unire şi recunoştinţă” şi “Muzeul Ianca- promotor al tradiţiei”.

Pe lângă activităţile educative, Muzeul Ianca a reuşit să achiziţioneze un număr însemnat de replici de uniforme din Primul Război Mondial, dar şi costume populare din zona etnografică a Brăilei.

Un alt proiect important este “Şcoala de Vară”, ajunsă la cea de-a XII-a ediţie, la care elevii din cele două licee din localitate participă cu entuziasm, an de an.

Trebuie menţionat că în data de 31 octombrie 2019, Muzeul din Ianca a fost vizitat de Înaltpreasfinţitul Dr. Casian Crăciun, însoţit de 80 de preoţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro