Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

“Luptăm pentru Sara!”. Cros caritabil în Parcul Monument

• duminică, de la ora 10.00, brăilenii sunt invitaţi la un nou cros caritabil organizat de alergătorii Laurenţiu Cobzaru şi Costel Mazâlu • evenimentul este dedicat unei adolescente de 15 ani, Sara, diagnosticată cu scolioză toraco-lombară

 

“Realizarea unui vis înseamna voinţă! Voinţa este elementul de care avem nevoie să «Luptăm alături de Sara!», duminică, 16 iunie, în Parcul Monument din Brăila, începând cu ora 10.00”. Acesta este îndemnul alergătorilor Laurenţiu Cobzaru şi Costel Mazâlu pentru brăileni, cei doi organizând un nou cros caritabil pentru a veni în ajutorul copiilor care se confruntă cu probleme grave de sănătate.

Crosul de duminică este dedicat unei adolescente de 15 ani, Sara David, diagnosticată cu scolioza toraco-lombară, boală ce îi umbreşte cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Elevă a Colegiului Naţional “Calistrat Hogaş” din Tecuci, unul dintre cele mai bune licee din oraş, Sara îşi doreşte să devină avocat. S-a născut un copil normal, într-o familie modestă din judeţul Galaţi, s-a bucurat de copilărie şi de toate momentele ei unice şi fericite, dar la vârsta de 8 ani aveau să înceapă problemele de sănătate. După ani de durere, chinuri, suferinţă şi tratamente, recent, Sara a fost operată într-o clinică din Germania, intervenţie chirurgicală foarte complexă ce a decurs bine şi a durat 8 ore. Urmează însă perioada de recuperare care este foarte importantă şi costisitoare. Viaţa a aruncat-o într-o luptă teribilă, din care nu are voie să iasă decât victorioasă, iar pentru asta are nevoie de ajutorul nostru.

“Indiferent de vârstă, condiţie fizică ori performanţe sportive, vă invităm la un cros umanitar de maxim 10 ture (10 km), în jurul Oraşelului Copiilor, ce va avea loc pe data de 16 iunie, ora 10.00, 1n Parcul Monument. Este distanţa care îi poate aduce adolescentei noastre şansa la o nouă viaţă, prin plata tratamentului mult prea costisitor pentru ea şi familia ei. La faţa locului va exista un punct de revitalizare cu apă, suc, batoane energizante, fructe, alături de urna special amenajată din partea familiei, în care fiecare va putea să ajute cu cât doreşte, în funcţie de posibilităţi. Este momentul să-i dovedim Sarei că ii suntem prieteni şi că împreuna putem înfăptui minuni”, este mesajul organizatorilor.

Ca de fiecare dată, primii 20 prichindei ce vor reuşi să ajungă la linia de start după prima tură alergată în jurul Oraşelului Copiilor vor primi o cupă şi o medalie.

Pe lângă urna ce va fi amplasată în cadrul evenimentului, donaţii se pot face şi în contul deschis la Banca Transilvania pe numele David Sara, IBAN: RO56BTRLRONCRT0492459501

 

Luptăm pentru Sara!

 




Categorie articol: 

Comentarii