Mergi la conţinutul principal

“Legitimaţia” nr. 15 şi scandalul din autobuzul 4

• o tânără fără bilet s-a luat la ceartă cu controloarele şi restul călătorilor • până la urmă, aceasta n-a avut ce face şi a plătit amenda în valoare de 20 lei • surpriză, însă, când i s-a cerut legitimaţia, una dintre controloare a fluturat sub nasul călătorilor un simplu carton pe care era scrisă cu carioca cifra 15, fără ştampilă sau antet

 

Zilele trecute, aglomeraţie maximă, la vremea prânzului, într-un autobuz de pe linia 4. Când cele două controloare au cerut biletul unei tinere, aceasta a motivat că, alergând să prindă maşina, nu a mai avut timp să-şi ia un bilet de la automat. Refuzând să plătească amenda de 20 lei, a început un adevărat circ, cu replici, acuze, jigniri şi expresii injurioase din partea unor călători adresate vinovatei. Aceasta, băţoasă şi susţinută de un tupeist, le-a spus indignaţilor, inclusiv unei persoane care i-a cerut să coboare din autobuz: “Vorbesc cum vreau şi ce  vreau eu! E clar?”. Până la urmă, călătoarea fără bilet s-a învoit să plătească amenda, însă, stratagemă sau nu, a scos o bancnotă cu valoare mare, solicitându-le controloarelor să-i dea rest. De aici, alt balamuc: reprezentantele Braicar o ţineau morţiş că  tânăra trebuie să aibe 20 de lei, iar cea fără bilet, nu şi nu, că să i se dea restul! Până la  urmă, unul dintre călători a schimbat bancnota şi amenda s-a plătit pe loc. Spiritele s-au inflamat din nou, însă, când controloarea a fost întrebată dacă are legitimaţie, iar aceasta a fluturat preţ de o secundă un simplu carton pe care scria doar cifra 15. Fără vreun antet, nume sau ştampilă... 

Prezentând acest caz conducerii “Braicar”, ni s-a răspuns : “Chiar în aceste zile se vor elibera noi ecusoane pentru controlori, care odată ce urcă în mijlocul de trasnsport trebuie să-l aibă la vedere. Cât priveşte scandalul creat, controloarele trebuiau să dea dovadă şi de un tact adecvat în astfel de situaţii!”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro