Mergi la conţinutul principal

“Curg” amenzile pentru nerespectarea măsurilor impuse în starea de alertă

miercuri, poliţiştii au verificat peste 40 de societăţi comerciale, legitimat 129 de persoane, au controlat 133 de vehicule, 110 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun şi taxi • amenzile aplicate au depăşit 10.000 lei

 

Miercuri, poliţiştii au fost din nou în acţiune în zonele aglomerate şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse pentru prevenirea transmiterii Covid. Într-o singură zi s-au dat amenzi de peste 10.000 lei.

La data de 19 august, poliţiştii brăileni, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali, au desfăşurat acţiuni de verificare în zone aglomerate, dar şi în trafic, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Au fost verificate societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar şi pieţe. Activităţile au vizat şi verificarea respectării programului de lucru cu publicul de către unităţile economice precum terasele, barurile şi cluburile. Au fost desfăşurate acţiuni de verificare şi în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de TAXI, dar şi în mijloacele companiilor ce asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă. “Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat peste 40 de societăţi comerciale, legitimat 129 de persoane, au controlat 133 de vehicule, 110 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, mijloace ce asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă şi taxiuri. Totodată, au fost constatate 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 10.000 de lei, dintre care 26 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,  4 la O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi 4 la Legea 61/1991pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Poliţiştii brăileni, împreună cu poliţiştii locali, au acţionat în mijloacele de transport public de persoane de pe raza municipiului, având ca principal obiectiv siguranţa cetăţenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19.

Cu această ocazie, au fost depistate 11 persoane care nu au respectat măsurile de protecţie privind purtarea corespunzătoare a măştii în mijloacele de transport, acestea fiind sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 2.500 de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro