Mergi la conţinutul principal
DREPT LA REPLICA

“Contractul de asistenţă juridică a fost validat de Consiliul Local prin vot, iar plăţile efectuate sunt legale”

• este reacţia SPRL CĂLINESCU & ASOCIAŢII, cu privire la contractul încheiat cu Primăria Viziru

 

  1. SPRL CĂLINESCU & ASOCIAŢII nu are niciun fel de legătură cu niciun fel de lupte politice la nivel local. Facem această precizare faţă de afirmaţia din articolul http://obiectivbr.ro/content/afaceri-împuţite-la-primăria-viziru conform căreia “La prima vedere nimic spectaculos, dacă ne gândim că şi alte instituţii publice au apelat la servicii externe de avocatură pentru nişte speţe care chiar reprezentau riscuri financiare majore. Când însă am analizat contractele de asistenţă juridică, am văzut sumele şi am aflat şi cu cine se-nrudeşte Călinescu, lucrurile au căpătat o întorsătură urâtă”.
  2. Nu există nicio legătură între contractul de asistenţă juridică şi dl. Cătălin Boboc. Oricine ar susţine contrariul este obligat să probeze afirmaţiile, sub sancţiunea răspunderii civile.
  3. La acest moment sunt pe rolul instanţelor mai mult de 10 dosare civile între UAT VIZIRU şi societăţile comerciale INFOCALC REPARAŢII SRL, STROMICALC SERVSRL, care împreună cu încă două societăţi comerciale au creat prejudicii foarte mariUAT.
  4. S-a încercat să se inducă ideea că Primarul Comunei a angajat răspunderea UAT Viziru fără a deţine aprobările necesare. Fals. Contractul de asistenţă juridică a fost validat de Consiliul Local prin vot, iar plăţile efectuate sunt legale respectând Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală. A susţine contrariul înseamnă două lucruri: Necunoaşterea crasă a legislaţiei fiscale sau rea voinţă.
  5. Sintagma “se garantează prestaţia şi nu rezultatul” reprezintă natura activităţii avocaţiale însăşi. Cum ar putea un avocat să garanteze că un judecător va pronunţa o anumită soluţie? Pentru a nu exista vreun dubiu de interpretare sau înţelegere, ne-am angajat 100% ca prestaţia profesională este garantată în sensul participării la toate convocările UAT Viziru şi a susţinerii în procedurile preliminare şi jurisdicţionale interesele instituţiei publice. Nu avem nicio opinie cu privire la înţelegerea fenomenului juridic de către redactorul articolului.
  6. În prezent în cadrul UAT Viziru este constituită o Comisie de Cercetare, numită de Primar, prin a cărei activitate am stopat contracte ale unor firme care desfăşoară activităţi pentru Primărie din anul 2013.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro