Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

“Ajutăm poporul grec!”

• voluntarii  Asociaţiei Culturale Filo-Elenă “Eleftheria” Brăila colectează produse necesare pentru ajutorarea celor care au avut de suferit din cauza incendiilor din Grecia la sediul Societăţii de Cruce Roşie din Brăila, strada Ştefan cel Mare, nr. 223, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10.00 – 16.00

 

Asociaţia Culturală Filo-Elenă “Eleftheria” Brăila, cu sprijinul Societăţii de Cruce Roşie, filiala Brăila s-a alăturat campaniei Uniunii Elene din România “Ajutăm poporul grec!” şi a demarat campania de colectare a produselor necesare pentru ajutorarea celor care au avut de suferit din cauza incendiilor din Attica.

Constantin Haraga, preşedintele Asociaţiei Culturale Filo-Elenă “Eleftheria” ne-a informat că, până pe data de 10 august, voluntarii organizaţiei vor fi prezenţi la sediul Societăţii de Cruce Roşie din Brăila, strada Ştefan cel Mare, nr. 223, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10.00 – 16.00, pentru a colecta materiale de igienă - săpunuri, pansamente, faşe medicinale, unguente, detergenţi şi dezinfectanţi medicinali, lenjerii de pat - atât de necesare pentru cei arşi, prosoape, materiale de construcţii, alimente neperisabile, lapte UHT, unelte folosite în construcţii etc. Pentru alimente, rugămintea este ca termenul de expirare să fie cu cel puţin 3 luni mai târziu decât data la care ne aflăm, iar la produsele medicale, cu cel puţin 6 luni. 

“Istoria ne-a demonstrat din plin că Grecia nu este doar a grecilor, ci este parte din fiecare din noi, iar noi îi aparţinem prin rădăcinile culturale pe care ni le-a oferit cu generozitate. Chiar şi astăzi îi organizăm Jocurile Olimpice, îi vorbim sute de cuvinte, îi cunoaştem zeii antici şi încercăm să ne conducem statele după legile democraţiei pe care ni le-a dat acum mii de ani în urmă.

Pentru noi, românii, Grecia înseamnă mult mai mult decât o ţară pe hartă. Istoriile ni se  împletesc strâns, unindu-ne în Ortodoxie şi luptă pentru libertate. România a fost refugiul şi alinarea multor greci, în timp ce Grecia a fost mângâierea multor români.Tocmai de aceea, durerea Greciei este şi durerea noastră. Arsă pe rugul nedrept al absurdului, ţara îşi plânge morţii şi încearcă să meargă mai departe după incendiile devastatoare de acum câteva zile. Înconjurat de flăcări şi cenuşă, Zorba îngenunchează pentru prima dată a neputinţă. E rândul nostru să rezonăm cu acest popor.

Vă mulţumim tuturor celor care iubiţi Grecia nu doar cu cuvintele, ci şi cu faptele. A venit momentul să demonstrăm că, eleni sau filo-eleni, români sau turci, romi sau ruşi-lipoveni, brăilenii sunt mai întâi OAMENI cu suflet. Aşa cum spunea şi Părintele Teofil Părăian “Nu suntem doctori, nu suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferinţă cu putere omenească, asta o putem face şi noi. Şi dacă facem cele la măsurile noastre, face şi Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi, numai prin puterea noastră”.

Şi pentru că se apropie Postul Adormirii Maicii Domnului, vă urăm ca Maica Sfântă, Panagia cum este numită în greceşte, să vă binecuvânteze cu ocrotirea sa.

Vă aşteptăm în număr cât mai mare la sediul Societăţii de Cruce Roşie din România, Brăila, strada Ştefan cel Mare, nr. 223, să sprijinim împreună ţara pe care o iubim şi să ajutăm ţara pe care o iubim şi care ne este gazdă în fiecare an, întâmpinându-ne mereu cu şiruri nesfârşite de leandri şi măslini seculari”sunt vorbele lui Constantin Haraga.

Potrivit sursei ciate, cei care doresc să doneze bani, o pot face în cele două conturi deschise la Alpha Bank România, titular cont Uniunea Elenă din România.

LEI - R091BUCU1051304249833RON

EURO - R031BUCU1051215955587EUR

ALPHA BANK ROMÂNIA Sucursala Libertăţii

Bucureşti, Bd. Libertăţii, nr. 20. Bloc 103, Sector 5

Cod poştal: 050707

Tel: +40 021 455 9469

Fax: +40 021 319 94 44 / 45

Cod SWIFT: BUCUROBU

 




Categorie articol: 

Comentarii