Mergi la conţinutul principal

“Învăţ uşor”

• acesta este titlul unui proiect Erasmus+ dedicat adulţilor defavorizaţi şi implementat de Asociaţia “Iniţiativa Cetăţenilor Seniori” Brăila

 

Pe 7 noiembrie, la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” a avut loc lansarea oficială a proiectului “Easy Ways to Transfer Knowledge” (“Învăţ uşor”), finanţat prin Erasmus+ Parteneriate Strategice - Educaţia adulţilor. Proiectul se adresează personalului care lucrează cu adulţii defavorizaţi şi reuneşte organizaţii din cinci ţări partenere: Bulgaria, Polonia, Letonia, România şi Turcia. În România, acesta este coordonat de Viorica Alexandru, preşedintele Asociaţiei “Iniţiativa Cetăţenilor Seniori” Brăila, coordonatorul general fiind Megija Kaleja, director al organizaţiei EFE din Letonia.

Proiectul va fi implementat pe parcursul a 18 luni, perioadă în care partenerii din cele cinci ţări vor realiza şi testa un manual care sintetizează cadrul instituţional şi legal al educaţiei adulţilor, exemple de bună practică şi metode creative de lucru cu adulţii mai puţin pregătiţi de pe teritoriul statelor implicate în proiect.

“Ideea proiectului a pornit de la o colegă care lucrează într-un centru de educaţie pentru adulţi cu probleme. Acolo se ţineau cursuri de gătit şi într-una din ore aceasta i-a cerut unui cursant să folosească în reţetă 100 de grame de zahăr. Şi cursantul nu a ştiut ce îi cere, credea că se referă la un kilogram. Aşa că am încercat mai multe abordări prin care aceasta să înveţe mai uşor gramajele. Pornind de la această experienţă, noi încercăm prin acest proiect să împărtăşim cunoştinţe utile la cât mai multă lume. Şi să o facem prin metode prietenoase. Rezultatul proiectului va fi o carte pentru profesori. Vom combina ideile şi experienţele noastre, vom adăuga sugestii, iar manualul va fi un instrument pentru profesorii şi oamenii care au nevoie de ajutor pentru a putea învăţa mai uşor”, ne-a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Megija Kaleja, coordonatorul general al proiectului.

În ceea ce priveşte activităţile propuse, în 2019, câte două persoane din fiecare organizaţie vor participa la un workshop internaţional la Sofia, unde vor învăţa cum să transmită la nivel local metode de lucru şi cum se pot evita greşelile în lucrul cu adulţii defavorizaţi. Apoi, în calitate de co-traineri, aceştia vor lucra cu un grup de 20 de persoane implicate sau care se vor implica în educaţia adulţilor din localitate.

La finalul proiectului, manualul va fi editat în limba engleză şi în limbile organizaţiilor partenere şi se va asigura accesul liber la acesta prin internet, în instituţii de educaţia adulţilor, biblioteci şi şcoli.

În echipa română au fost cooptate Laura Caplea de la Biblioteca Judeţeană şi Mihaela Camelia Roşu, iniţiatoare a acţiunii „WalkThisWay” pentru experienţa lor în domeniul educaţiei formale şi informale, dar şi pentru deschiderea de a învăţa şi realiza lucruri noi.

În cadrul întâlnirii din ţara noastră (7-9 noiembrie), coordonatorul român a prezentat strategia proprie “Învăţ uşor”, care include biblioteca publică ca spaţiu prietenos şi nediscriminatoriu de învăţare pe de o parte, dar şi un tur etnic al oraşului ca metodă de învăţare interculturală. Pe parcursul şederii în Brăila, partenerii străini au fost impresionaţi de faptul că Biblioteca “P. Istrati” este foarte modernă, tehnologizată şi extrem de activă în comunitate, dar şi de obiectivele vizitate în cadrul turului etnic al oraşului: Grădina Mare, Piaţa Traian, Biserica Greacă sau Teatrul “Maria Filotti” fiind doar câteva dintre acestea.

La rândul lor, partenerii vor organiza vizite în oraşele lor, fiecare vizită contribuind progresiv şi divers la realizarea manualului  “Învăţ uşor”.

Următoarea întâlnire de proiect va avea loc la Istanbul, în Turcia, în luna aprilie 2019.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro