Mergi la conţinutul principal

Țara care și-ar putea schimba numele în „Maharlika”. Decizia poate fi luată prin referendum

Preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, şi-a exprimat intenţia de a schimba numele ţării pentru a elimina conotaţia sa colonială, deoarece arhipelagul a fost denumit astfel în 1543 în onoarea viitorului rege al Spaniei Filip al II-lea, transmite EFE, citat de Agerpres. 

 

„Încă nu am un nicio titulatură anume, dar mi-ar plăcea să schimb numele ce vine de la regele Filip al Spaniei”, a explicat duminică noaptea Duterte la o ceremonie desfăşurată în provincia sudică Basilan, deşi în urmă cu câteva săptămâni a sugerat, ca nou nume pentru ţara sa, Maharlika, termen care face referire la trecutul prehispanic al Filipinelor.

Maharlika era termenul malaezian care se referea la primele civilizaţii feudale care au locuit pe insula Luzon, cea mai mare din Filipine, înainte de colonizarea spaniolă, care s-a prelungit mai mult de trei secole, până în 1898.

„A trecut mult timp. Sunt multe alte nume. În Mindanao sau Luzon nu a rămas islamul, am fost convertiţi brutal. Au ucis (spaniolii) pe oricine nu a vrut să fie creştin”, a arătat Duterte, potrivit transcrierii discursului său, difuzată luni.

Dictatorul filipinez Ferdinand Marcos, decedat, al cărui admirator declarat este Rodrigo Duterte, a încercat de asemenea în timpul lungii sale conduceri să modifice în Maharlika numele actual al ţării.

Conform lui Duterte, numele de Filipine, legat de moştenirea hispanică şi creştină, discriminează comunitatea musulmană din ţară, concentrată în principal pe insula sudică Mindanao.

Actuala Constituţie, din 1987, permite schimbarea numelui ţării dacă este de acord Congresul, iar mai apoi decizia în cauză este ratificată printr-un referendum de către majoritatea populaţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro