Mergi la conţinutul principal

Ţiriac îi ironizează pe cei care au criticat meciul lui Bute

"Eu nu ştiu dacă domnul Bute a boxat cu cine trebuia, dar mi se pare că este impus. L-a bătut prea repede? Păi trebuia să ridice mâinile să-şi facă un ochi umflat, o buză spartă? Acest om a apărat această centura de atâtea ori, acum să spunem că nu e bun cel cu care se bate? Păi să se ducă cineva la federaţia internaţională şi să spună să se bată cu Klitschko. Dar ăla e prea greu", a spus Ţiriac.
Ţiriac consideră că Bute se gândeşte serios să mai boxeze şi altădată în România. "Orice am face, până la urmă tot în România ne întoarcem. Oricât de frumos ar fi Monte Carlo, Hawaii, Saint Tropez, tot aici ne întoarcem. Sunt sigur că domnul Bute se gândeşte foarte apăsat la asta", a mai spus el.

"Cine n-are bătrâni, să-şi cumpere", a spus Ţiriac

El consideră că România a avut de câştigat prin organizarea meciului dintre Bute şi Mendy. "Înainte ca cineva să-şi dea o părere, să facă nişte calcule. Cât a câştigat oraşul Bucureşti, cât a câştigat statul, cât s-a plătit TVA. Noi, românii, suntem blestemaţi. Plângem când nu avem, plângem când avem, criticăm că nu avem şi când avem ceva, buf, toată lumea începe", a menţionat Ţiriac.
Ion Ţiriac, prezent la aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Române de Handbal, i-a criticat pe conducătorii învăţământului românesc pentru că nu au introdus câte trei ore de educaţie fizică pe săptămână. "Trebuie semănat, începând cu şcoala. Trei ore minim pe săptămână la şcoală de educaţie fizică. Dacă nu facem asta, o să intrăm în anonimat cu sportul românesc, adică segmentul cel mai avansat din ţara asta. Există o vorbă: «cine n-are bătrâni, să-şi cumpere». Noi avem destui bătrâni, ne lipsesc tinerii. Ce n-am semănat de 20 de ani, acum nu putem culege. Ar trebui să fie trei ore de educaţie fizică în şcoli, aşa cum s-a promis înainte de alegeri", a adăugat el.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro