Mergi la conţinutul principal

Ţevi şi corniere furate ziua în amiaza mare

Imediat, patrula de jandarmerie s-a deplasat în zona indicată de paznici, oamenii legii reuşind să prindă în flagrant pe Marian C., de 30 ani, şi Gabriel C., în vârstă de 18 ani. Cele două persoane au escaladat cu atenţie gardul împrejmuitor al societăţii, în amiază, sperând că paznicii se vor feri de caldură şi astfel ei vor putea acţiona în voie. Cei doi suspecţi aveau de gând să transporte toate subansamblurile formate din ţevi, corniere sau alte piese de diferite mărimi, cu ajutorul unui atelaj hipo, la un centru specializat de colectare a materialelor feroase. Jandarmii brăileni au recuperat imediat bunurile şi le-au predat societăţii prejudiciate. Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, s-au întocmit pe numele celor doi actele premergătoare începerii urmăririi penale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro