Mergi la conţinutul principal

Ţepar cu carduri bancare în Polonia, prins de poliţişti

Specializat în ţepe cu carduri bancare în Polonia, un brăilean de 33 de ani a fost săltat de poliţişti şi cazat în spatele gratiilor. Pe numele urmăritului la nivel internaţional autorităţile poloneze au emis mandat de executare a pedepsei de doi ani închisoare, pentru fraude bancare. Poliţiştii brăileni l-au prins pe urmăritul internaţional la Galaţi, urmând să îl predea către autorităţile din Polonia.
Potrivit datelor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, în ziua de 26 octombrie, în baza cercetărilor efectuate de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri, o echipă s-a deplasat în municipiul Galaţi cu un scop precis. Poliţiştii l-au depistat şi reţinut pe Angelin A. (33 de ani), din municipiul Brăila, urmărit internaţional, pe numele căruia autorităţile judiciare din Polonia au emis, la data de 18 aprilie, prin hotarâre a Tribunalului Districtual Lublin- Zachod, mandat de executare a pedepsei de doi ani închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni "împotriva cifrei de afaceri şi garanţiilor cât şi împotriva proprietăţii". "În fapt, s-a reţinut că acesta, în complicitate şi conspirativ, a făcut uz de opt carduri bancare falsificate sau alterate, cu intenţia de a obţine interes material în folos propriu", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Brăileanul a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Galaţi. El a fost prezentat instanţei de judecată pentru emiterea mandatului provizoriu de arestare preventivă şi predarea lui către autorităţile poloneze.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro