Mergi la conţinutul principal

Ştefan Ion, propus la Dezvoltare, despre casa sa: Am greşit, voi plăti tot, dar şi Oprişan să îşi achite dările pentru bunurile lui

Ștefan Ion, propus pentru șefia Ministerului Dezvoltării, spune că va plăti tot ce este de plătit la Primăria Focşani pentru casa în care locuieşte. El recunoaşte că a greşit, dar spune că a achitat cu bună-credinţă sumele transmise de Primărie. În plus, el îl somează şi pe baronul PSD Marian Oprişan, să treacă în declaraţia de avere toate bunurile pe care le are şi să achite corespunzător taxele.

 

Ştefan Ion spune că este un bun contribuabil la bugetul statului şi că, în alitate de antreprenor a plătit taxe și impozite care însumează, numai pe ultimii cinci ani, 97.146.293 lei.

Despre casa sa spune că a început construcția în anii 2000, dar nu a mai realizat recepția lucrărilor, lucru pe care îl va face "cu celeritate": "Este o situație despre care acum am aflat și voi întreprinde toate demersurile pentru a o remedia".

El afirmă că va achita și sumele care vor rezulta din calculul retroactiv al impozitului pe locuință, "chiar dacă nimeni din primărie nu a constatat în cei 19 ani care s-au scurs până acum această neregulă".

În plus, Ştefan Ion subliniază că, întrucât "legea este lege pentru toată lumea!", aşteaptă și de la baronul PSD Marian Oprișan să își scoată la iveală bunurile și să le treacă în declarația de avere pentru a-și plăti dările pentru domeniul în care locuiește în apropiere de Focșani.

Într-un material realizat de Digi24 anul trecut, liberalul dădea vina pentru construcția faraonică pe constructor și pe soția lui. Constructorul ar fi greșit o grindă și așa s-a trezit cu etaj în loc de mansardă, iar soția lui a fost cea care și-a dorit o casă mare.

Deputatul a spus că s-a resemnat cu ideea, nu poate să dărâme casa.

Ștefan Ion este propunerea premierului desemnat Ludovic Orban pentru a prelua șefia Ministerului Dezvoltării. Deputat liberal la primul mandat, Ștefan Ion este de meserie inginer electromecanic.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro