Mergi la conţinutul principal

Şoferul teribilist care a omorât un adolescent şi a fugit de la locul accidentului, în arest preventiv

şoferul de 18 ani, din comuna Jirlău, care a condus băut şi fără permis, provocând un accident soldat cu decesul unui tânăr de 16 ani, a ajuns în spatele gratiilor • poliţiştii l-au reţinut pe Dumitru Andronic, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au solicitat instanţei arestarea preventivă • în noaptea de sâmbătă spre duminică, acesta a condus un Opel Corsa, însă a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat, fugind apoi de la locul accidentului

 

Vinovat de producerea unui grav accident, în comuna Jirlău, soldat cu decesul unui tânăr de numai 16 ani, inculpatul Dumitru Andronic a ajuns în spatele gratiilor. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au propus arestarea preventivă a şoferului teribilist de 18 ani, care s-a urcat la volan băut şi fără permis, a provocat accidentul mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fugind apoi de la locul faptei.

În cursul zilei de marţi, poliţiştii brăileni l-au reţinut pe tânărul în cauză, el având o întreagă listă de infracţiuni. La data de 7 august, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a lui Andronic pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea fără permis de conducere.

Cererea a fost admisă, judecătorul competent dispunând emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat, pentru o lună de zile. “Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Andronic Dumitru, pe o durată de 30 de zile, cuprinsă între 7 august 2018, ora 18.30, până la data de 5 septembrie 2018 inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, este soluţia pronunţată de Judecătoria Făurei.

Potrivit procurorului de caz, din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în noaptea de 4/5 august 2018, Andronic Dumitru a condus autoturismul Opel Corsa, în care se mai aflau patru tineri, pe un drum public de pe raza localităţii Jirlău, din judeţul Brăila, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi având o îmbibaţie alcoolică de 1,40 grame la mie alcool pur în sânge. Şoferul a pierdut controlul direcţiei de deplasare a autoturismului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, rezultând decesul victimei D.D.I., în vârstă de 16 ani, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului. Ulterior, arată procurorul, inculpatul a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat la domiciliul său din localitatea Jirlău.

După cum au stabilit poliţiştii, şoferul de 18 ani circula pe continuarea unei străzi din Jirlău, intrând pe un drum de exploataţie agricolă, drumul agricol fiind unul deschis traficului rutier, acesta făcând parte din categoria drumurilor publice, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,85 mg/l, şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

După emiterea mandatului de arestare, tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro