Mergi la conţinutul principal

Şoferi de maxi-taxi amendaţi de poliţiştii locali fiindcă au oprit aiurea pe traseu

• campioni la acest capitol par a fi şoferii firmei “Pax”, care în decursul a câtorva zile au încasat mai multe amenzi cuprinse între 750 şi 870 lei

 

Şoferii de maxi-taxi care opresc şi în alte locuri decât în staţiile special amenajate de pe traseul lor s-au aflat în colimatorul poliţiştilor locali în ultima perioadă. Astfel, pe parcursul a câtorva zile au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor rutiere prevăzute de O.U.G.nr.195/2002 republicată, de către conducătorii de autovehicule care efectuează transport public de persoane în regim maxi-taxi. Cele şase sancţiuni au valoarea totală de 3.240  lei. În fapt, au fost aplicate două amenzi a câte 870 lei şi două a câte 750 lei, precum şi două avertismente. “Campionii” sancţiunilor au fost şoferii firmei “Pax”, care circulă pe traseul nr. 61, Vidin - Carrefour şi retur.

Astfel, printre cei amendaţi cu 870 lei se numără M.V., în vârstă de 49 ani, care, pe 13 februarie, în calitate de conducător de autovehicul ce efectuează transport public de persoane în regim de curse rapide, pe traseul nr.61 a condus auto marca Renault cu nr.de înmatriculare BR-46-PAX, pe Calea Călăraşilor dinspre str.Radu Negru către str.Milcov şi a oprit în alte locuri decât în staţiile aprobate pentru acest traseu, pentru îmbarcarea-debarcarea pasagerilor, respectiv în staţia mijloacelor de transport în comun „Pistruiatu”. Aceeaşi sancţiune a primit-o şi A.D., în vârstă de 37 ani, din Brăila, care, circulând tot pe traseul nr. 61, a oprit neautorizat pe Bd.Independenţei în dreptul restaurantului „Pomodoro”.

Amendă de 750 lei a primit A.G., în vârstă de 34 ani, din Brăila care a condus pe traseul 61 autovehiculul marca Renault cu nr.de înmatriculare BR-48-PAX şi a oprit în staţia „Piaţa Concordia”, ce este rezervată doar autovehiculelor din flota operatorului public de transport persoane “Braicar” SA. Tot cu 750 lei a fost sancţionat şi P.C., în vârstă de 33 ani, din Brăila, care a oprit la mai puţin de 25 de metri de colţul intersecţiei Bd.Independenţei cu Calea Călăraşilor.

Acelaşi P.C., şofer angajat la firma “Pax” a mai fost prins odată în flagrant, după doar câteva zile, oprind neautorizat tot la intersecţia bulevardului Independenţei cu Calea Călăraşilor. Poliţiştii locali nu i-au mai dat, însă, încă o amendă în valoare de 7,5 milioane de lei vechi, aplicându-i doar un avertisment, în speranţa că se va învăţa minte până la urmă şi nu va mai face staţie în locuri nepermise.

În fine, a mai fost sancţionat cu avertisment şi P.P., în vârstă de 35 ani, din Brăila, care conducea un maxi-taxi al firmei “Gebamy”, pe traseul nr. 41, şi a oprit în alt loc decât în staţia semnalizată ca atare, pentru urcarea-coborîrea pasagerilor, respectiv în dreptul Bl.D.1 din cartierul Viziru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro