Mergi la conţinutul principal

Şoferiţă băută la volanul unui “BMW”, încătuşată după ce a devenit agresivă

* procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată a unei tinere de 26 de ani pentru conducere sub influenţa alcoolului * în august 2018, inculpata L.M.P. a fost oprită de poliţişti la sensul giratoriu din Parcul Monument, asta după ce s-a transmis o sesizare cu privire la faptul că o femeie conduce autoturismul în stare de ebrietate * şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul alcoolemiei fiind de 0,60 mg/l * ea a devenit agresivă şi a fost încătuşată de poliţişti

 

 

O tânără de 26 de ani a condus sub influenţa alcoolului un autoturism “BMW” şi a devenit agresivă în faţa poliţiştilor care au oprit-o pentru control, ea fiind încătuşată. Acum a ajuns în faţa instanţei de judecată. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatei L.M.P. pentru conducere sub influenţa alcoolului, dosarul fiind trimis la Judecătoria Brăila pentru soluţionare.

După cum se arată în rechizitoriul Parchetului, în data de 25 august 2018, ora 2.30, după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice, inculpata de 26 de ani a condus în sensul giratoriu din Parcul Monument un autoturism marca “BMW”.

Asta până în momentul când a fost oprită pentru control de poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică - Poliţia Municipiului Brăila, care fuseseră sesizaţi anterior prin dispecerat cu privire la faptul că o persoană de sex feminin conduce autoturismul în stare de ebrietate. “După oprire, de la volanul autoturismului a coborât inculpata L.M.P, care a încercat să se sustragă măsurilor poliţieneşti, devenind agresivă verbal şi fizic, fiind necesară încătuşarea acesteia. Întrucât emana halenă alcoolică, inculpata a fost testată cu aparatul alcooltest care a arătat ca rezultat final, la ora 2.44, o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătoarei auto i s-a solicitat să se deplaseze cu organele de poliţie la Spitalul JUdeţean de Urgenţă Brăila, pentru recoltarea probelor de sânge, aceasta fiind de acord. La spital i-a fost recoltată inculpatei o probă de sânge, pe a doua refuzând-o”, a stabilit procurorul de caz.

Proba de sânge recoltată a fost analizată de Serviciul de Medicină Legală Brăila şi s-a stabilit că tânăra şoferiţă avea la ora 3.08 o alcoolemie de 1,15 grame la mie alcool pur în sânge. Potrivit anchetatorilor, inculpata a recunoscut că a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Audiată fiind, tânăra de 26 de ani a spus că a consumat 3-4 pahare cu vin şi o bere cu alcool în seara zilei de 24 august 2018 într-un local din municipiu. Sesizaţi despre acest aspect, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului indicat de unii martori şi au pornit semnalele acustice şi luminoase. După oprire, inculpata a coborât de la volan şi a încercat să fugă, după cum au stabilit anchetatorii, însă poliţiştii au reuşit să o imobilizeze.

Procurorii au stabilit că prin conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către şoferiţa care avea o alcoolemie peste limita legală s-a pus în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. Dosarul a ajuns pe rolul instanţei.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro