Mergi la conţinutul principal

Şofer proiectat cu maşina în copac

Din cauza unui şofer imprudent, un bărbat din Ianca a ajuns cu maşina într-un copac, iar o femeie, de 61 de ani, aflată în maşină, a fost rănită grav. Vinovat de producerea evenimentului rutier a fost un brăilean, care nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa.
Duminică, la ora 12.40, un bărbat din Brăila conducea autoturismul, pe DN 2B, din direcţia Brăila către Ianca. În localitatea Oprişeneşti, acesta s-a apropiat prea mult de o maşină care circula regulamentar în faţa sa, condusă de şofer din Ianca, pe care a tamponat-o. Potrivit poliţiştilor, autoturismul a fost proiectat într-un copac aflat pe partea dreaptă a drumului. "În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a pasagerei, din satul Oprişeneşti, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Brăila.
Conducătorii celor două autoturime au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar şoferului, care a provocat accidentul, i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro