Mergi la conţinutul principal

Şofer fugărit de poliţişti în localitatea Bărăganul

* în noaptea de joi spre vineri, poliţiştii au făcut semn de oprire unui şofer de 31 de ani, însă acesta şi-a continuat drumul * la scurt timp, el a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina pe câmp * avea o alcoolemie de 0,90 mg/l

 

Băut mangă la volan, un şofer a fugit de poliţişti. În noaptea de joi spre vineri, la ora 04.00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru au efectuat semnalul regulamentar de oprire asupra unui vehicul condus pe raza localităţii Bărăganul.

şoferul nu a oprit la semnalele poliţiştilor, acesta continundu-şi deplasarea. La scurt timp, el a pierdut controlul vehiculului, părăsind partea carosabilă.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe un bărbat de 31 de ani, din comuna Bărăganul, acesta fiind testat cu aparatul etilotest. A rezultat că şoferul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,90 mg/l, el fiind condus la spital pentru recolatea unor probe biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro